Breaking news

Leonard Orban, de azi, consilier prezidenţial

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit azi pe Leonard Orban, fostul comisar european, în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de afaceri europene, anunţă Mediafax, citând un comunicat al Administraţiei de la Cotroceni.

orbanPână acum, funcţia nu exista în aparatul prezidenţial, la preşedinţie funcţionând un Departament pentru Relaţii Internaţionale, condus de consilierul Anca Ilinoiu.

Leonard Orban, în vârstă de 49 de ani, a devenit, la 22 ianuarie 2007, comisar european pentru multilingvism, portofoliu ce cuprindea traducerile, interpretarea şi oficiul pentru publicaţii oficiale ale Uniunii Europene.

El a mai îndeplinit funcţiile de secretar de stat în Ministerul Integrării Europene şi de negociator-şef cu UE. În această calitate, Orban a devenit unul dintre semnatarii Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, în aprilie 2005, alături de preşedintele Traian Băsescu şi ministrul de externe, Traian Răzvan Ungureanu.

Pentru contribuţia lui la procesul de integrare a României în NATO, ăn 2002, Orban a devenit Cavaler al Ordinului Naţional “Steaua României”.


>