Breaking news

Legea CCR se modifică, judecătorii nu vor mai fi numiți politic

Din 2013, judecătorii de la Curtea Constituțională vor fi numiți din rândurile celor de la Înalta Curte și nu pe criterii politice.

Victor Ponta a spus joi că Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale va fi modificată astfel încât în 2013 cele trei noi mandate vor fi preluate de judecători numiţi dintre cei de la ICCJ.

Trebuie schimbat modul în care funcţioneză Curtea Constituţională. Trebuie ca cei nouă judecători să nu mai fie desemnaţi politic şi trebuie – aşa cum am spus când eram în opoziţie şi mă voi ţine de cuvânt – în 2013, când expiră trei mandate la Curte, să alegem judecători nu dintre oamenii politici, ci judecătorii de la ICCJ, care chiar să judece şi nu să aibă atitudini şi recunoştinţă faţă de cei care i-au propus acolo. Da. Modul de selectare a judecătorilor la Curte, numărul şi atribuţiile acestora sunt în Constituţie. Dar eu cred că nu mai trebuie – vă daţi seama, în 2013 o să fie trei judecători. Ce facem, îi numim de la USL? I-am schimbat pe cei ai domnului Băsescu cu cei de la USL? Nu e bine. Haideţi să-i numim dintre judecătorii ICCJ şi în acest fel nu mai intervine factorul politic”, a spus Ponta.

Conform Constituţiei, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.