Breaking news

Larisa Popa, în weekend schimbă reporteria cu pupitrul știrilor RTV

Larisa Popa și-a făcut vineri seară, la miezul nopții, debutul ca și prezentator de știri la România TV, renunțând astfel câteva zile pe săptămână la munca de teren.

laisa popaReporterul de știri Larisa Popa și-a împlinit vineri seară o dorință ascunsă ce încolțise în mintea și sufletul său de ceva vreme. Deși nu a spus la nimeni despre dorința arzătoare de a ajunge la pupitrul știrilor, măcar pentru o parte din timp, colegii de la România TV i-au citit gândurile și au ”aruncat-o” în fața prompterului, taman la jurnalul de noapte.

Pot să spun fără să stau pe gânduri că, sunt o persoană norocoasă. Mi s-a întâmplat de multe ori să-mi doresc ceva, iar în scurt timp, dorința a devenit realitate. Așa s-a întâmplat și de data aceasta. Undeva, în sufletul meu, îmi doream să fiu la pupitrul știrilor. N-am făcut, însă publică dorința. Într-o bună zi, am primit și propunerea din partea șefilor. Au urmat câteva ore de antrenament, și iată că astăzi, am ajuns să prezint primul meu jurnal”, a declarat Larisa Popa pentru exclusivNEWS.ro, la scurt timp după cea terminat de prezentat primul său jurnal de știri din carieră.

Cu toate că își dorește să prezinte știri și de ce nu să facă carieră din asta, Larisa Popa spune că: Reporteria este prima mea dragoste. Trăiesc fiecare transmisie live, sunt bucuroasă de fiecare dată când obțin un interviu în exclusivitate, mă entuziasmez ori de câte ori îmi văd materialul la televizor. În toți acești ani, am căpătat siguranță. Și voi face în continuare, cu mare plăcere, reporterie. De luni până vineri. Cred că era momentul să mai fac un pas în cariera mea. Iar cei care cunosc această meserie, au simțit că este momentul să se întâmple și acest lucru.

Debutul la pupitrul știrilor nu a fost treabă ușoară, jurnalista mărturisind că i-au tremurat genunchii de emoție, însă a avut alături colegii care au susținut-o fie din regia de emisie, fie din spatele camerelor de filmat, și astfel a dus cu bine la final, primul jurnal nocturn.

Primul jurnal a fost condimentat. Am simțit cum îmi tremură genunchiul, m-am ”întâlnit” și cu prima bâlbă, dar am reușit și să zâmbesc. Am fost însă încurajată de colegii din platou, iar în cască, producătorul încerca să spună lucruri haioase. Când am început jurnalul, m-am gândit că va trece foarte greu ora. M-am înșelat amarnic. Trebuia să-mi iau la revedere de la telespectatori, iar mie nu-mi venea să cred că se terminase. Adrenalina a fost la cote maxime. Asta-i sigur!”, a concluzionat Larisa Popa.

Așadar începând din 15 februarie, în fiecare weekend Larisa Popa vă aduce știrile nopții la România TV.

Larisa Popa este unul dintre cei mai buni reporteri de teren ai România TV, fiind în mijlocul evenimentelor importante din țară, motiv pentru care în 2012 a fost nominalizată în Top 20 reporteri de știri din România, clasându-se la finalul competiției pe locul 10.

>