Breaking news

Laboratorul de șosete a devenit sponsorul Federației Române de Oină

Oina, unul dintre cele mai vechi jocuri tradiționale românești, are un nou sponsor. Laboratorul de Șosete a decis să devină sponsorul oficial al Federației Române de Oină.

După tenis și canotaj, a venit rânul oinei să primească sprijinul Laboratorului de Șosete. Celebra firmă românească care a produs peste un milion de șosete la fabrica din Craiova, cu ajutorul roboților, a decis să sprijine și sportivii care practică oina.

,,Mă bucură asocierea federației cu această firmă care produce produse autentice românești de o calitate superioară. Mulțumesc mult colectivului ,,Laboratorului de Șosete” pentru implicarea în susținerea sportului nostru național și le doresc mult succes în activitate”, a declarat președintele Federației Române de Oină, Nicolae Dobre.

Șosetele imprimate cu tricolor, sunt purtate deja de componenții lotului olimpic de canotaj al României, sport care an de an aduce cinste țării noastre.

,,Cutiuța cu șosetele campionilor poartă acest nume pentru că șosetele au fost create special pentru a fi purtate de campioanele și campionii noștri la competițiile sportive internaționale. În plus, aceste șosete sunt foarte moderne și sunt exact stilul pe care îl poartă marile vedete ale lumii. Este foarte probabil ca șosetele noastre să fie de calitate superioară (spunem asta pentru că le-am comparat) și bineînțeles, la un preț mult mai bun, așa cum te-am obișnuit deja. Suntem cea mai modernă fabrică de șosete din România și misiunea noastră este să încălțăm toți românii cu șosetele perfecte la prețuri corecte iar apoi întreaga lume! De ce? Pentru că selectăm cel mai bun bumbac virgin pieptănat cu fibre lungi, pentru că lucrăm cu roboți performanți ca să producem doar șosete fără cusături, pentru că iubim ceea ce facem și ne pasă de oamenii care primesc șosetele noastre”, transmite compania Laboratorul de Șosete.

De trei ani de zile, Laboratorul de Șosete este sponsorul oficial al circuitului de tenis Romanian Tenis Premium. Campionii RTP joacă tenis încălțați în celebrele șosete produse la Craiova.

Fabrica de la Craiova a prins contur și din speranță a devenit certitudine grație lui Ilie Pană, cel care a creat de la zero celebra companie românească care se pregătește să facă valuri și pe plan internațional.

>