Breaking news

Laborator ultramodern de testare a apei la Societatea Națională a Apelor Minerale

loading...

Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. (SNAM) a finalizat recent un program de investiții de peste 200.000 de euro de retehnologizare a laboratorului propriu de analize fizico-chimice, prin completarea infrastructurii existente cu echipamente noi, precum analizor în flux pentru fenoli, cianuri și detergenți și un spectometru cu absorbție atomică pentru analiza cationilor.

Mai mult, Societatea noastră va extinde în curând activitatea analizelor și pe componenta de microbiologie. Prin acest demers, SNAM și-a propus să contribuie inclusiv la informarea corectă a cetățenilor cu privire la potențialele riscuri pentru sănătate ale consumului apei inadecvate.

“Astfel, dorim ca, în calitatea noastră de companie având acționar unic Statul român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, să ne implicăm activ în asigurarea verificării calității apelor minerale și nu numai. Laboratorul de analize ape al SNAM, pe care îl dorim un punct de referință la nivel național, stă acum la dispoziție atât  beneficiarilor „clasici” (îmbuteliatori de apă minerală naturală, investitori în domeniile de prospectare și explorare), cât și autorităților publice locale sau chiar persoanelor fizice interesate de monitorizarea unor parametri ai apei de consum, mai cu seamă în lumina datelor apărute recent în spațiul public, cu privire la posibila poluare cu nitriți și nitrați a izvoarelor din ruralul românesc”, a declarat Alin  Udriște, director general SNAM.

Deținătoare a 32 de licențe de exploatare și a 10 licențe de explorare, SNAM S.A. este cea mai importantă unitate din domeniul extracției și livrării de ape minerale naturale și terapeutice, furnizând, în prezent, aproximativ 50% din volumele de apă minerală naturală îmbuteliate de către societățile comerciale de profil. Societatea este deținută în totalitate de statul român, prin autoritatea tutelară Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

loading...