Breaking news

La Brașov ouăle se vând la un automat la fel ca și laptele

Brașovenii își pot cumpăra ouă proaspete la orice oră de la automatele amplasate în piețele din oraș.

automat ouaTrei automate cu ouă au fost deja montate în trei pieţe din Brașovși anume Astra, Dacia şi Star, scrie Digi24.ro.

Cei care vor să cumpere ouă proaspete de la automat, trebuie să aibă doar bancnotele potrivite, adică de 1 leu, de 5 sau de 10 lei.

Aparatele aparţin unei ferme de păsări din Râşnov, reprezentanții companiei precizează că ouăle sunt proaspete. Automatul este aprovizionat ori de câte ori este nevoie, întrucât acesta este dotat cu un sistem GPS care informează compania despre faptul că nu mai are ouă.

Automatul este foarte uşor de folosit. Se introduce bancnota, apoi codul unuia dintre rafturile pe care se află caserolele cu ouă şi aşteptăm ca ouăle să fie livrate.

Cei care îşi fac cumpărăturile în pieţe în care sunt amplasate automatele au păreri împărţite cu privire la acest mod de comerţ.

>