Breaking news

Jurnalista TVR, Alina Stancu, voluntar pe Ambulanţă

 Alina Stancu, prezentatoarea Orei de Ştiri de la TVR 2, a văzut pe pielea ei cum este să fii voluntar la Ambulanță și cât de dificil este să fii medic de urgență.

alina stancu voluntarJurnalista TVR a avut parte de o noapte de gardă este extrem de agitată, cum sunt mai toate nopţile celor care îşi dedică viaţa salvării altora.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la prima mea noapte petrecută ca voluntar pe Salvare, ştiu sigur că nu va fi şi ultima. Am cunoscut oameni care fac minuni, am trăit intens fiecare minut şi mi-am readus aminte cât de important este să donezi din timpul tău celor care au nevoie. Şi-n plus, mi-am reconfirmat convingerea că, dacă nu aş fi fost jurnalist, aş fi devenit, cel mai probabil, medic.”

Aşa îşi începe povestea Alina Stancu, prezentatoarea Orei de Ştiri de la TVR 2, după experienţa unei nopţi petrecute în slujba bolnavilor. Alina a fost voluntar în campania Ştirilor TVR „Ajută România!”, iar reportajul realizat de ea, despre voluntarii Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, poate fi urmărit luni, 30 septembrie, la Telejurnalul de la ora 20.00, la TVR 1.

Alexandru, personajul principal al reportajului Alinei Stancu şi voluntar pe Ambulanţă de opt ani, este unul dintre aceştia. El este şi cel care i-a făcut Alinei un scurt training despre ceea ce înseamnă voluntariatul pe Salvare, astfel încât jurnalista să se poată face utilă pe teren. Experienţa a lăsat-o pe Alina Stancu nu doar cu satisfacţia de a fi dăruit speranţă suferinzilor, dar şi cu sentimentul liniştitor că medicina de urgenţă este bine organizată, iar medicii, asistentele, ambulanţierii şi voluntarii, oricât de obosiţi şi apăsaţi de lipsurile financiare, îşi fac datoria cu toată responsabilitatea şi pasiunea.

Cazurile pe care le-am avut în acea noapte m-au făcut să înţeleg încă odată cât de important este să dăruim nu doar haine, mâncare şi bani celor mai puţin norocoşi ca noi. Să învăţăm să donăm din timpul nostru celor care au atâta nevoie este unul dintre scopurile campaniei demarate de TVR şi căreia m-am alăturat fără ezitare. Ca voluntar pe Salvare, am realizat că adrenalina creşte pentru că intri în linia întâi de acţiune, acorzi primul ajutor şi pregăteşti pacientul pentru transportul la Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor. În funcţie de ceea ce faci în acele momente, depinde ulterior evoluţia, recupererea sau chiar viaţa pacientului. Orele de gardă s-au scurs foarte repede şi datorită colegilor mei Michael Preda şi Nelu Popescu, fără de care telespectatorii n-ar fi avut ocazia să vadă, în această seară, altfel decât cu ochii minţii, ce înseamnă să fii voluntar pe Salvare. După o noapte petrecută la Ambulanţă mă simt ca şi cum aş fi fost pe platoul de filmare din Anatomia lui Grey. Am promis că mă voi întoarce, însă numai după ce voi fi urmat toate cursurile de prim ajutor necesare oricărui voluntar responsabil. Îţi mulţumesc, Alexandru!”, încheie Alina Stancu rememorarea nopţii petrecute ca voluntar pe Salvare.

Povestea lui Alexandru Moruz, voluntar pe Ambulanţă de opt ani, luni seară, la TVR 1, la Telejurnalul de la ora 20.00.