Breaking news

Jucăriile pentru copii: ce se recomandă de la 0 la 7 ani

Jucăriile pentru copii

Pe lângă faptul că trebuie să fie sigure, jucăriile pentru copiii mici trebuie să corespundă stadiilor de dezvoltare și, implicit, abilităților emergente ale acestora. Multe materiale de joacă sigure și adecvate se găsesc, de obicei, chiar prin casă: boluri, cutii, capace din plastic.

Prin joc, copii descoperă spațiul înconjurător, explorează lumea în care trăiesc. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că nu le poți stimula spiritul aventurier punându-le la dispoziție diferite tipuri de jucării educative sau pentru pură distracție.

Descoperă ce jucării se recomandă pentru copii cuprinse între vârste de la 0 la 7 ani!

1.      Jucării pentru copiii de 1 an

Micuții sunt în continuă mișcare. Le plac poveștile, încep să rostească primele cuvinte și chiar se pot juca alături de alți copii. Adoră să experimenteze, însă încă au nevoie de adulți pentru a supraveghea toate cercetările de descoperire pe care micuții le fac. Cu toate acestea, descoperă lumea înconjurătoare folosindu-și toate simțurile.

Printre cele mai populare jucarii bebelusi de 1 an se numără cărțile cu ilustrații sau fotografii ale unor obiecte reale, jucării cu care pot crea (markere non-toxice și lavabile, creioane, hârtie), telefoane de jucărie, cărucioare, jucării de pluș. Jocurile de construit sunt o atracție maximă, precum și jocurile colorate, care scot sunete și plușurile care vorbesc.

2.      Jucării pentru copii de 2 ani

În această fază, copiii încep să învețe rapid limbajul și dezvoltă un oarecare simț al percepției și pericolului. Cu toate acestea, încă fac o mulțime de teste: sar, se cațără, se rostogolesc și pun mâna pe orice. Își dezvoltă controlul mâinilor și degetelor și încep să folosească în procesul jocului obiecte mai mici, care le stârnesc interesul.

Pentru copiii de 2 ani sunt recomandate jocurile care implică rezolvarea de probleme, puzzle-uri din lemn, blocuri care se îmbină, obiecte care trebuie sortate după anumite criterii. De asemenea, jucăriile de transport (mașinuțe, tractoare), păpușile cu accesorii sunt printre preferate. Nu trebuie să uiți de jucăriile pentru activitățile sportive, cum ar fi mingiuțe și popice.

3.      Jucării pentru copii între 3 și 7 ani

Preșcolarii și copiii care merg la grădiniță pot depune mult mai multă atenție decât cei mai mici. De obicei, vorbesc mult și pun la fel de multe întrebări. Le plac experimentele, iar abilitățile lor fizice sunt încă în curs de dezvoltare. Adoră să facă parte dintr-o echipă, dar nu le place să piardă la diferitele concursuri inițiate.

În stadiile în care copiii își consolidează abilitățile motorii și fizice, este foarte important să aibă la dispoziție anumite instrumente, cum ar fi diferite tipuri de biciclete, mingi, seturi de bowling sau chiar o trotinetă. Un copil dezvoltat optim din punct de vedere fizic va fi mult mai predispus să integreze sportul, un factor esențial, în rutina sa zilnică.

Copiii iubesc să se joace, deoarece reprezintă un mod confortabil prin care pot descoperi minunile spațiului înconjurător. În același timp, pe lângă faptul că se distrează, ei și învață, își consolidează abilitățile motrice și se pregătesc pentru anii de școală gimnazială.

>