Breaking news

Jaf ca-n codru la CFR și CNADNR

Curtea de Contrui a constatat în 2010, prejudicii de peste 200 de milioane lei la CFR și CNADNR.

Potrivit unui raport al Curții de Conturi, la CFR şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri s-au constatat prejudicii de 212 milioane lei aduse bugetului de stat.

Curtea de Conturi a constatat la CFR SA şi la sucursalele ei, grave nereguli în ceea ce priveşte gestionarea bunurilor din domeniul public şi privat al statului.

Comisarii Curții de Conturi au constatat faptul că în 2010 la CFR  s-au efectuat plăţi ilegale, grave erori contabile, dar şi achiziţionarea unor materiale inutile. Drept urmare a fost sesizată Garda Financiară.

Nereguli în valoare de 7,6 milioane lei au fost constatate și la CNADNR dar şi la direcţiile regionale de drumuri şi poduri.Printre neregulile semnalate de Curtea de Conturi se numără şi necalcularea sumelor datorate de un constructor, deşi acesta a fost penalizat de întârzierea lucrărilor faţă de termenul prevăzut în contract.

>