Breaking news

Italia, noua campioană europeană! A învins-o pe Anglia la ea acasă şi câştigă al doilea trofeu european la fotbal

Italia a învins Anglia pe Stadionul Wmbley din Londra, duminică seară, în finala Euro 2020. Italienii cuceresc astfel pentru a doua oară în istorie trofeul european la fotbal masculin.

Anglia, aflată la prima sa finală europeană de fotbal, a deschis scorul în minutul 2, prin Luke Shaw, iar  italienii au reuşit egalarea abia în minutul 67 prin Leonardo Bonucci.

Scorul a rămas egal după timpul regulamentar de joc şi după reprizele de preluingiri, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare unde Italia s-a impus cu 3-2.

Berardi, Bonucci şi Bernardeschi au maacat pentru Italia, iar Kane şi Maguire au reuşit să marcheze pentru Anglia.

Portarul italian Donnarumma a apărat şuturile lui Sancho şi Saka, iar Rashford a trimis în bară, de la italieni ratând Belotti şi Jorginho.

Italia îşi trece în palmares al doilea său titlu european, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.

Anglia a jucat doar a doua sa finală majoră, după cea a Cupei Mondiale din 1966, pe care a reuşit să o câştige pe teren propriu, cu 4-2, după prelungiri.

La Euro 2020, Italia a învins Turcia (3-0), Elveţia (3-0) şi Ţara Galilor (1-0), în grupă, a trecut de Austria în optimi (2-1, după prelungiri), a învins Belgia în sferturi (2-1) şi a trecut de Spania în semifinale (4-2, la loviturile de departajare).

În timp ce Anglia a învins Croaţia (1-0), a remizat cu Scoţia (0-0) şi a trecut de Cehia (1-0), în grupă, apoi a câştigat în faţa Germaniei (2-0) în optimi, a surclasat Ucraina (4-0) în sferturi, iar în semifinale s-a impus în faţa Danemarcei (2-1, după prelungiri).

>