Breaking news

Italia, lovită de trei cutremure devastatoare. Cel puțin 73 de persoane au murit

Centrul Italiei a fost afectat de trei cutremure de suprafaţă – cu magnitudini de 6,0, 5,4 şi 4,8 grade – urmate de zeci de replici. Bilanțul provizoriu indică cel puțin 73 de morți și 150 de persoane dispărute.

cutremur italiaPrimul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri. Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri.

Cutremurul a fost simţit puternic în centrul Italiei, o zonă cunoscută cu risc seismic. La Roma, mulţi locuitori şi-au părăsit casele câteva ore de teama replicilor seismice puternice.

Situaţia cea mai gravă este în comuna Amatrice, care are 2.700 de locuitori. „Este o tragedie, jumătate din sat nu mai este”, a declarat primarul localităţii, Sergio Pirozzi.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe şi întreaga sa compasiune familiilor victimelor afectate de puternicul seismul puternic produs pe teritoriul Italiei şi exprimă întreaga sa solidaritate cu poporul italian.

MAE, prin intermediul misiunii diplomatice la Roma şi al oficiului consular la Bologna, continuă demersurile în vederea acordării asistenţei şi protecţiei consulare. În acest sens, echipa mobilă a Consulatului General al României la Bologna, aflată deja pe teren, şi cea a Ambasadei de la Roma, în drum spre zona afectată, menţin legătura constantă cu autorităţile italiene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime.

Conform informațiilor disponibile, până la acest moment, printre victime nu se află cetăţeni români.

O echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă din Centrala MAE este pregătită să se deplaseze în Italia, în cazul în care situaţia o va impune.

Ministerul român al Afacerilor Externe, prin intermediul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, (activ 24h/24h), a preluat 4 apeluri telefonice din partea unor cetățeni români aflaţi în zona afectată şi din partea rudelor acestora şi acordă asistenţa consulară de specialitate, prin efectuarea tuturor demersurilor necesare în acest sens.

MAE a pus la dispoziţia cetățenilor români afectaţi următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna (0039) 051 5872120, (0039)  051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.