Breaking news

Irina Begu și Ana Bogdan, calificare fabuloasă în turul trei la Roland Garros

Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat joi seară, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Paris, Roland Garros, în proba de simplu feminin.

Irina Begu a învins-o în turul doi pe cehoaica Linda Noskova, scor 6-4, 6-1, după o oră şi 15 minute.

În turul trei, Irina Begu aflată la începutul turneului parizian, pe locul 127 mondial, va juca cu franțuzoaica Varvara Gracheva.

Cel mai bun rezultat al lui Begu la Roland Garros este a optimea de finală din 2016 și 2022. În 2023, Begu a fost elimintată în turul al treilea.

Ana Bogdan a produs marea surpriză, din turul doi, reușind să se impună în fața rusoaicei Anastasia Pavlyunchenkova, locul 22 mondial, scor 6-4, 6-4.

Aflată pentru a șaptea oară pe tabloul principal de la Roland Garros, Ana Bogdan și-a egalat cea mai bună performanță din turnee de Mare Șlem și de la Paris, calificarea în turul al treilea, atinsă prima dată în 2021.

În turul trei, Ana Bogdan va juca cu ucrainenanca Elina Svitolina, favirta 15 de la Roland Garros.

Irina Begu și Ana Bogdan şi-au asigurat fiecare câte un cec de 158.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

Grație celor 130 puncte asigurate, Ana Bogdan urcă pe locul 49 mondial iar Irina Begu pe locul 131 WTA.

Dacă acced în optimi la Roland Garros, Ana Bogdan urcă pe locul 43 iar Irina Begu ajunge pe locul 109 mondial.

 

>