Breaking news

Ireny Comaroschi, numită Ambasador al României în Olanda

Președintele României, Traian Băsescu a semnat sâmbătă, decretul de numire a lui Ireny Comaroschi în funcia de Ambasador în Olanda.

La o jumătate de an după ce a fost audiată de comisiile de specialitate ale Parlamentului, unde a obținut un aviz favorabil, Ireny Comaroschi, a fost trimisă Ambasador în Olanda.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat sâmbătă, 05 mai a.c., decretul privind acreditarea doamnei Ireny Comaroschi în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Țărilor de Jos (Olanda)”, se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale, remis exclusivNEWS.ro.

Ireny Comaroschi vorbeşte fluent limba olandeză şi are o experienţă de 19 ani în diplomaţie, ocupând anterior şi funcţiile de ambasador în Polonia şi Ungaria. Ea a mai lucrat între 1994 şi 1998 în Ambasada României de la Haga.

România are probleme diplomatice cu Olanda, al cărei Guvern se opune aderării țării noastre la spațiul Schengem.

La Consiliul European din martie s-a stabilit ca o decizie privind aderarea României şi Bulgariei să fie luată în septembrie, însă oficiali olandezi au subliniat că această decizie depinde de constatarea unor progrese în raportul pe care Comisia Europeană îl va prezenta în iulie, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Din cauza refuzului Olandei de a accepta aderarea României la Schengen, Băsescu refuză să primească scrisoarea de acreditare a Ambasadorulu iolandez în România, Matthijs van Bonzel, care se află la post la Bucureşti încă din decembrie 201.