Breaking news

IPOTEZĂ ȘOCANTĂ | Nu ISIS a organizat atentatele din Paris, ci instituțiile politice occidentale

Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului pentru politică economică din cadrul Trezoreriei SUA şi redactor asociat la Wall Street Journal, susține că nu ISIS ar fi în spatele atentatelor teroriste din Paris, ci instituțiile politice occidentale. Scopul? Să aibă motiv de a controla mai bine populațiile și NATO să poată interveni militar în Siria ca să-l debarce pe Assad.

isisIpoteză șocantă lansată de un expert american, cu privire la atacurile din 13 noiembrie comise la Paris și soldate cu 132 de morți.

„Este vorba de o operaţiune sub acoperire. Acele atacuri nu servesc scopurilor Statului Islamic, ci instituţiilor politice occidentale”, a declarat Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului de stat pentru finanţe în Administraţia preşedintelui american Ronald Reagan

Conform lui Roberts, înainte cu 48 de ore înainte de atacurile de la Paris sistemele de securitate franceze ar fi fost atacate masiv, sistemele de securitate fiind ţintă unor atacuri sofisticate.

Coordonarea acţiunii ar indică, conform lui Roberts, o acţiune din partea unor state.

„Cred că povestea este falsă. Nu cred că refugiaţii pot introduce ilegal arme automate şi bombe în ţările europene”, a declarat Roberts.

Americanul a declarat că partidele de guvernământ din ţări occidentale precum SUA şi Franţa folosesc atacurile că o scuză pentru a-şi închide graniţele în faţă refugiaţilor, în timp ce îşi subminează de asemenea oponenţii.

„Partidele politice occidentale au susţinut războaiele Washingtonului în Orientul Mijlociu, care au generat valul curent de refugiaţi ce se îndreaptă spre Europa”, a adăugat Roberts.

Administraţia franceză este tentată să invoce Articolul 5 al NATO, care descrie un atac asupra unuia dintre membrii săi că un atac împotriva tuturor membrilor alianţei militare vestice.

Dacă este invocat, articolul ar putea pava drumul pentru o implicare totală a NATO în războiul din Siria.

Roberts a declarat că “operaţiunea sub acoperire” este probabil folosită că o scuză pentru invadarea rapidă a Siriei de către NATO, aducând alianţa militară faţă în faţă cu Rusia, care îşi desfăşoară propria ei campanie de bombardamente împotriva Statului Islamic începând cu 30 septembrie.

„Acest lucru înseamnă o confruntare între NATO şi Rusia şi, bineînţeles, că Washingtonul va folosi o eventuală invazie NATO împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad”, a mai susţinut Roberts.

Washingtonul susţine că este imposibil că actualul conflict din Siria să se finalizeze paşnic cât timp Assad se află la conducerea ţării arabe, cerând în repetate rânduri retragerea acestuia de la putere. Însă Moscova este un aliat puternic al lui Assad.