Breaking news

Ipohondria – cum să faci față acestei tulburări de anxietate

La nivel mondial, pandemia a afectat o mare parte dintre oameni din mai multe puncte de vedere, instaurându-se teama de a nu se contamina și de a le fi pusă viața în pericol. Mai mult, unele persoane au dezvoltat la nivel psihic o tulburare cunoscută sub denumirea de ipohondrie, caracterizată prin teamă și neliniște continuă în ceea ce privește sănătatea.

În termeni medicali se numește hipocondrie și are ca principală caracteristică preocuparea exagerată privind sănătatea și a posibilelor simptome care pot indica o boală gravă. Această tulburare, neținută sub control, poate influența considerabil modul în care o persoană își desfășoară activitățile de zi cu zi și de asemenea, poate afecta dramatic echilibrul ei interior.

Iată ce trebuie să faci pentru a-ți îmbunătăți starea dacă ești ipohondru:

  • Adoptă un stil de viață activ

E esențial să faci mișcare cât mai des pentru a-ți distrage atenția de la gândurile obsesive legate de posibilele afecțiuni pe care consideri că le ai sau a faptului că viața ta este pusă în pericol din cauza anumitor simptome. Indiferent dacă alergi în parc sau dacă faci exerciții fizice acasă, respectiv la sala de fitness, e important să ai în stilul tău de viață prezentă o activitate care să implice sportul.

De asemenea, ia în calcul ideea de a desfășura cât mai multe activități în aer liber, împreună cu prietenii, deoarece în acest mod vei trece mai ușor peste starea de neliniște pe care o simți în anumite momente.

  •  Informează-te în legătură cu simptomele pe care le ai

În era tehnologiei, e important să reții faptul că, în momentul în care ai anumite simptome care te îngrijorează, să nu cauți pe internet o posibila afecțiune, ci să te programezi la un consult realizat de un medic specialist. 

În majoritatea cazurilor, un ipohondru nu are încredere în medici și nici în diagnosticul pe care aceștia îl pun, ajungând să își pună singur diagnosticul, în funcție de ce a citit din diverse surse online. Doar în urma unui consult, un doctor, care este o persoană calificată pe o anumită specializare, îți poate spune cu ce anume te confrunți și ce tratament trebuie să urmezi.

  •  Apelează la psihoterapie

Din cauza situației epidemiologice din ultimii ani, mai precis a existenței coronavirusului, ipohondrii au un motiv în plus de a se îngrijora și preocupa pentru sănătatea lor. O soluție care te va ajuta să reduci din stările de îngrijorare și teamă pe care le simți de obicei, este să apelezi la o ședință de psihoterapie online la Centruldepsihanaliza.ro din București. Dacă optezi pentru această variantă, unul dintre specialiștii acestui cabinet psihologic te va asculta și totodată, ajuta, pentru a găsi o soluție la problema pe care o ai. E important să discuți cu un psiholog despre impactul tulburării asupra vieții tale, pentru ca în final, să scapi de aceste neliniști interioare care te frământă.

Așadar, dacă te confrunți cu această tulburare anxioasă sau dacă cunoști pe cineva în această situație, e esențial să știi ce anume ai de făcut. E vital să ții cont de sugestiile menționate anterior, deoarece acestea vor ajuta o persoană ipohondră să reducă din intensitate stările negative pe care le simte.

Sursă foto: pexels.com

>