Breaking news

iPhone 12 Mini versus iPhone 12 – comparații și specificații

loading...

iPhone

Adori terminalele Apple și ești gata să treci la următorul nivel? Ce spui de un nou telefon iPhone 12 sau iPhone 12 Mini proaspăt lansate pe piață anul acesta?

Apple a fost și va rămâne probabil mult timp și de acum înainte una din principalele alegeri ale iubitorilor de dispozitive electronice, în special de telefoane mobile. Iar acum, că mult așteptata serie de telefoane iPhone 12 și-a făcut debutul și a pășit în lumina reflectoarelor, chiar și fanii hardcore ai celorlalți producători de pe piață se întreabă prin ce mijloace s-au hotărât să-și impresioneze americanii cumpărătorii și anul acesta.

De aceea, indiferent dacă vrei să investești imediat într-un nou terminal Apple sau doar vrei să vezi ce ai de pierdut până iei marea decizie, te invităm să citești această recenzie din care vei descoperi cele mai importante diferențe dintre telefoanele iPhone 12 și iPhone 12 Mini, două din cele patru modele ale seriei.

De ce ne place iPhone 12 Mini?

Fiind un terminal cu specificații semnificativ inferioare celorlalte trei modele din seria sa, ne așteptam oarecum ca prețul de lansare pentru un telefon iPhone 12 Mini să fie ceva mai accesibil și pentru cumpărătorul “de rând”. Dar la peste 4.000 de lei el costă totuși mai mult chiar și decât unele flagship-uri de la alte companii. Cu toate acestea, el are o mulțime de funcții pentru care prețul său este justificat și de care majoritatea cumpărătorilor își dau seama de la prima utilizare.

Pentru cei interesați de aspect, iPhone 12 Mini este un telefon care îți câștigă simpatia de la prima vedere. Cu dimensiunile sale ergonomice, el arată absolut adorabil, satisfăcând în sfârșit cererile utilizatorilor Apple care se tot plângeau că terminalele acestei companii devin din ce în ce mai voluminoase, dar și mai grele. În plus, arată superb cu un set de huse iPhone 12 Mini de la Itelmobile, special create pentru el, care îi oferă mai multă personalitate.

În comparație cu iPhone 12, iPhone 12 Mini este, așa cum îi spune și numele, mai ușor, mai subțire și mai mic per total, dar în ciuda acestui aspect, ecranul său dispune de o densitate mai mare de pixeli.

De ce ne place iPhone 12 modelul standard?

Telefonul iPhone 12 este un terminal pe care merită să-l protejezi încă de la început cu un set de huse iPhone 12 profesionale. Dacă la iPhone 12 Mini ne-am mirat într-o oarecare măsură de prețul de lansare destul de piperat, având în vedere funcțiile suplimentare și ecranul mai generos față de frățiorul său mai mic, despre iPhone 12 putem afirma fără ezitare că este un terminal cu un preț convenabil.

În comparație cu varianta sa mini, el are o baterie mai generoasă și anume un acumulator de 2815 mAh spre deosebire de iPhone 12 Mini care este dotat cu unul de 2227 mAh, dar și un ecran cu o rezoluție mai mare și anume de 1170 x 2532 pixeli, spre diferență de 1080 x 2340 pixeli.

Mai mult, chiar dacă pierde niște puncte la capitolul ergonomie, iPhone 12 standard este mai potrivit pentru iubitorii de filme și jocuri cu al său display de 6.1 inchi spre deosebire de iPhone 12 Mini care are doar 5.4 inchi.

Ce au în comun telefoanele iPhone 12 și iPhone 12 Mini?

Cu excepția diferențelor menționate mai sus, iPhone 12 și iPhone 12 Mini sunt practic unul și același telefon. Ele au aceeași capacitate de stocare și anume 256 GB, aceeași memorie RAM, respectiv 4 GB RAM, câte un procesor A14 Bionic de 5 nm, cât și aceleași lentile.

Atât pentru iPhone 12, cât și pentru iPhone 12 Mini camera principală este formată dintr-un setup de două lentile de câte de 12 MP cu deschidere f/2.4 pentru una și f/1.6 pentru cea de-a doua. Camera selfie are o singură lentilă în cazul ambelor aparate, respectiv un senzor de 12 MP, iar în ceea ce privește performanțele videografice, oricare din dispozitive este capabil de înregistrări video de 60 de cadre pe secundă.

loading...