Breaking news

Ion Iliescu susține protestele și solicită alegeri anticipate

Fostul Președinte al României, Ion Iliescu a declarat marți seară la ieșirea de la Spitalul Elias din București, că protestele sunt rezultatul măsurilor abuzive și neconstituționale luate de Traian Băsescu.

Proaspăt externat din spital, după ce luni a suferit o intervenție chirurgicală la colon, Ion Iliescu a spus că protestele sunt justificate și că sunt consecița măsurilor luate de regimul Băsescu în ultimii ani.

Ion Iliescu a spus că Traian Băsescu plătește acum pentru măsurile nesăbuite pe care le-a luat și că scandalul cu Arafat a fost doar scânteia care a aprins protestele la fel cum s-a întâmplat și la Revoluția din 1989 când totul a pornit de la pastorul reformist maghiar, Laszlo Tokes.

Ion Iliescu a mai declarat că în momentul în care un guvern este contestat prin proteste masive de stradă, se impune demisia guvernului și organizarea de alegeri anticipate.