Iolanda Balaş Soeter, legendă a atletismului mondial, a încetat din viață la 79 de ani

Doliu în lumea atletismului românesc și mondial. Iolanda Balaş Soeter, s-a stins din viaţă, la vârsta de 79 de ani. Doamna atletismului românesc, dublă campioană olimpică, avea probleme de sănătate de ceva timp.

Iolanda Balaș Sőtér s-a născut la Timișoara pe 12 decembrie 1936, din părinți româno-maghiari.

Iolanda Balaș Sőtér a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.

Între 1957 și 1967, Iolanda Balaș a învins în 150 de întreceri consecutive[1], depășind recordul său mondial de 14 ori, purtîndu-l de la 1,75 m la 1,91 m.

Iolanda Balaş și-a dedicat viaţa atletismului şi chiar şi în ultimul an, când deja avea probleme medicale, gândurile ei se îndreptau tot spre atletism.

”Dacă mă uit în buletin, nu-mi prea vine să cred. Totul a curs atât de repede. Acum mă cam chinuieşte un diabet, ca să nu vă mai zic despre tendonul meu parţial rupt de la piciorul de bătaie, dar de vreo două luni m-am ales şi cu o răceală zdravănă în sala de atletism şi am făcut o pneumonie dublă! Şi două luni n-am putut ieşi din casă, am stat numai cu antibiotice lângă mine. Asta-i vârsta, nu avem ce face. Încerc în schimb să nu stau acasă degeaba, să am o preocupare cât de cât. Mă concentrez pe revista noastră de atletism şi sunt foarte mândră că ea există, fiindcă în general se vorbeşte prea puţin despre atletism. Şi nu numai despre atletism, de fapt. Presa sportivă, iertaţi-mă dacă critic, în afară de fotbal, nu mai are nicio altă temă”, spunea Iolanda într-un interviu acordat în vara anului trecut Revistei Sport in România.

Multiplă recordmană mondială şi olimpică, Iolanda Balaş Soeter, mai are în palmares şi două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 şi Belgrad în 1962, precum şi o medalie de argint la Berna în 1954.

Primul său record mondial a fost la 14 iulie 1956 la București, crescând cu 1 cm recordul stabilit de britanica Thelma Hopkins cu aproximativ două luni înainte. Recordul său a rămas nedepășit până la finala olimpică de la Melbourne 1956, când a fost învinsă de atleta din SUA, Mildred McDaniel cu înăltimea de 1,71 m, care a stabilit un nou record olimpic și mondial; în acea întrecere Iolanda Balaș a avut performanța de 1,67 m, clasându-se pe locul cinci. Săritoarea română a egalat recordul mondial în anul următor, dar după două luni chinezoaica Feng-Jung Cheng a sărit 1,77 m. În 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine deținătoarea recordului mondial cu performanța de 1,78 m, iar în decurs de trei ani recordul mondial este depășit cu încă 13 cm, recordul mondial fiind ameliorat de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961. Distanța între Iolanda Balaș și adversarele sale era foarte mare: când ea a ajuns la 1,91 m, nicio altă atletă nu trecea de 1,78 m. Recordul său a rezistat alți zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depășească: austriaca Ilona Gusenbauer reușește să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena.

Un exemplu al supremației sportive a Iolandei Balaș a fost finala olimpică de la Roma 1960. Din 15 concurente inițiale, numai patru au depășit înălțimea de 1,71 m. Iolanda Balaș a sărit 1,73 m de la prima încercare, în timp ce adversarele sale epuizaseră toate tentativele regulamentare, fără să reușească să sară o asemenea înălțime. După stabilirea victoriei sale, Iolanda Balaș a continuat singură întrecerea: a depășit înălțimea de 1,75 m, a sărit 1,77 m la prima încercare, 1,81 m la a doua, 1,85 m la a treia. A încercat și 1,87 m, care ar fi fost un nou record mondial, dar după două tentative a renunțat. A câștigat medalia de aur cu o diferență de 14 cm față de a doua clasată, poloneza Jaroslava Jozwiakowska.

După patru ani, la Jocurile de la Tokio se reconfirmă campioană olimpică. Nivelul general al concurenței crescuse între timp, dar diferența rămânea notabilă: Iolanda Balaș a terminat concursul cu performanța de 1,90 m, după ce a eșuat în încercările de a stabili un nou record mondial, de 1,92 m, în timp ce australianca Michel Brown, deținătoarea medaliei de argint, se oprise la 1,80 m, cu zece centrimetri mai puțin.

Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul său mai intră și două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954.

După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru.

În anul 2010 Iolanda Balaș a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I al României , în cadrul ceremoniei desfășurate la Palatul Elisabeta din București, decorația regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc, pentru modul în care a condus Federația Română de Atletism și pentru promovarea excelenței în sportul românesc, precum și a tinerilor sportivi.