Breaking news

Iohannis vrea ca CSM, Parchetul General și Înalta Curte să aibă drept de inițiativă legislativă

Președintele României, Klaus Iohannis propune ca Înalta Curte de Casație și Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul General să aibă drept de inițiativă legislativă. Premierul Victor Ponta a anunțat pe Twitter că susține propunerile lui Iohannis.

iohannis initiativa legislativa csm - inalta curte - parchetIohannis a declarat marți, la ședința CSM, pe care a și prezidat-o, că dorește ca această instituie, alături de Parchetul General și Înalta Curte să aibă drept de inițiativă legislativă ca să poată propune legi prin care să se îmbunătățească legislația juridică din România.

„În calitate de președinte, este obligația mea constituțională să asigur Justiției cadrul normativ de funcționare, să apăr independența sistemului judiciar, să exprim așteptările, dar și să atrag atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate. Instituțiile trebuie consolidate și apărate în ansamblu, și aici mă refer la toate cele trei componente ale Ministerul Public: Parchetul general, DNA și DIICOT. De asemenea, din același punct de vedere al consolidării sistemului judiciar, opinez că, în perspectiva regândirii și modernizării arhitecturii instituționale a legilor siguranței naționale și a legii CSAT, este util să luăm în discuție dacă nu cumva între membrii CSAT ar trebui să se regăsească și procurorul general, nu o persoană anume, ci instituția procurorului general. De asemenea, cred că CSM, Înalta Curte și Parchetul General ar trebui să poată avea inițiativă legislativă pentru că reprezintă instituțiile de aplicare a legii, respectiv de guvernare a justiției”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele României a cerut judecătorilor să oprească scurgerile de informații din dosarele penale aflate în curs de anchetă și propune ca procurorul general să facă parte din CSAT.

Premierul Victor Ponta susține ideea preşedintelui Klaus Iohannis ca procurorul general să fie membru al CSAT, iar CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General să aibă drept de iniţiativă.

Cred că este o idee corectă/ şi iniţiativa legislativă pt CSM ICCJ şi PG – voi sprijini aceste propuneri”, spune Ponta, pe Twitter.