Breaking news

Iohannis, desemnat candidat la prezidențiale din partea PNL și PDL

Președintele PNL, Klaus Iohannis a fost desemnat luni, drept candidatul Alianței Creștin-Liberale la alegerile prezidențiale ce vor avea loc pe 2 noiembrie 2014.

klaus johannis presedinte pnlPNL și PDL au decis luni să meargă cu Iohannis la prezidențiale și să ceară votul românilor ca și alianță de dreapta. Sibianul, neamț la origine, un fel de Năstase 4 case, dar defapt are șase case obținute cu banii din meditații la fizică spune că vrea să conducă România nu doar cinci ani, ci 10, la fel ca mentorul său, Băsescu.

În primul rând, mulțumesc pentru desemnare. Mă simt onorat. Mulțumesc tuturor colegilor și în primul rând lui Vasile Blaga pentru că am avut tăria împreună și în pofida tuturor adversarilor noștri să respectăm calendarul pe care ni l-am propus în luna iunie, atât în ceea ce privește fuziunea celor două partide, constituirea alianței electorale, cât și desemnarea candidatului la președinție. Îi mulțumesc în special lui Cătălin Predoiu pentru eleganța cu care s-a bătut în acest proces de desemnare și sunt convins că va fi un important susținător al candidaturii mele. Mă uit în sală și realizez că suntem cea mai puternică echipă politică din România! Sunt onorat că această echipă puternică m-a ales pe mine pentru candidatura la funcția supremă în stat. În această construcție sunt personalități care au făcut ceva pentru România și care sunt convins că mă vor sprijini și vor vorbi în favoarea candidaturii mele. În această echipă sunt peste 1500 de primari de municipii, orașe și comune, sunt președinții noștri de consilii județene, sunt mii de aleși locali. Cu această forță nu avem voie să nu câștigăm alegerile prezidențiale! Președintele care va fi ales în noiembrie își va prelua mandatul în zilele aniversării a 25 de ani de la victoria Revoluției Române din 1989. Vă spun direct, vin din administrația locală spre președinția României pentru a schimba regulile jocului politic de până acum. Vreau să cred că la 25 de ani după Revoluția Română putem reda cetățenilor acestei țări încrederea că politică poate să producă efecte pentru ei și nu este doar o mașinărie de măcinat vorbe goale și de satisfăcut interese personale sau de grup. Vin de la Sibiu în București pentru a reda cetățenilor țării mele încrederea că se poate, România poate mai mult, că România poate mai bine! Sibiul pe care l-am condus ca primar din anul 2000 este dovada vie că și în România se poate: se poate o administrație corectă și eficientă. Se poate face politică decent, fără scandaluri și înjurături. Se poate construi consens în jurul unor obiective comune. Se pot crea locuri de muncă, aduce investiții și genera prosperitate. Se poate promova educația și cultura. Poate exista solidaritate și toleranță în diversitate. Dacă se poate în Sibiu, se poate în toată România, în fiecare oraș și comună din fiecare județ al acestei țări. Dacă am putut să fac aceste lucruri pentru Sibiu, am convingerea că le pot face pentru toată România. Viziunea mea este aceea a unei Românii cu adevărat occidentale. Președintele României, dincolo de prerogativele sale strict constituționale, are o influență majoră asupra climatului general din societate.Nu putem avea o administrație corectă și eficientă, dacă în fruntea sa este un președinte corupt, necinstit, care se gândește nu la interesul public, ci la cel al baronilor sau găștilor de partid.  Întrebarea este ce vrem. Vrem ca după un deceniu de conflict și scandal să avem un deceniu de corupție, răzbunare și incompetență? Eu le propun românilor un deceniu de prosperitate și stat de drept. Noul model de politică pe care îl doresc pentru instituția prezidențială este acela al respectului și seriozității, al competenței și rezultatelor. Sunt foarte determinat să câștig această bătălie! Voi avea în spatele meu nu doar marele partid al dreptei, nu doar pe cei care cred în valorile dreptei, ci pe toți cei care nu vor să trăiască într-o România feudală, a baronilor, măcinată de corupție și dezbinată de scandaluri”, a spus Iohannis la congresul PNL-PDL de desemnare a candidatului la prezidențiale.

Nici nu a fost uns bine prezidențiabil că Iohannis s-a și pus să execute ordinele tătucului Băsescu. Prima măsură a fost să conteste ordonanța de urgență a Guvernului Ponta prin care se decide calendarul alegerilor prezidențiale. Liderul PNL  a acuzat că această ordonanță îl favorizează pe Ponta și a cerut amânarea alegerilor prezidențiale, ca astfel să se prelungească mandatul lui Băsescu.

Ponta i-a răspuns că lucrurile rămân așa cum au fost stabilite și că pe 2 noiembrie va fi primul tur al alegerilor prezidențiale.