Breaking news

Iohannis, atac la Justiție după ce a rămas fără casa luată cu acte false: Această soluție după părerea mea nu e bună, mă nemulțumește

Președintele României, Klaus Iohannis, primul român care trebuie să vegheze la respectarea Constituției României și la independența justiției, susține că nu e de acord cu decizia definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Brașov, prin care s-a decis că el și soția lui au luat o casă cu acte false și drept urmare au rămas fără ea.

iohannis - caseKlaus Iohannis susține într-un interviu acordat TVR pe 16 noiembrie 2015, că nu îl mulțumește decizia Curții de Apel Brașov prin care a pierdut casa de la Sibiu și că va ataca această hotărâre definitivă și irevocabilă, aplicând cel mai probabil ”modelul DNA” în cazul Rarinca.

Această soluție după părerea mea nu e bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații căutăm cele mai bune căi pentru a contesta aceasta soluție, a spus Klaus Iohannis la TVR pe 16 noiembrie 2015.

Așadar, Președintele României contestă și pune la îndoială o decizie definitivă și irevocabilă a unei instanțe supreme din România. Și CSM-ul, Inspecția Judiciară, dorm? Nu se autosesizează să-l cerceteze pentru atac la independența justiției?

Dacă nici asta nu reprezintă atac la independența justiției după ce Președintele României contestă o decizie definitivă și irevocabilă a unei instanțe din România, înseamnă că suntem în țara lui Papură Vodă.

Garantul separării puterilor în stat și al independenței Justiției nu are încredere în justiția română și spune că o contestă? Și nimeni din justiție nu reacționează? În ce țară oare mai trăim?!

Klaus Werner Iohannis este nervos la culme pentru că a pierdut casa care-i aducea anual 30,000 de euro de la Raiffeisen Bank, căreia îi închiriase spațiul.

Potrivit justițiarul.ro, în anul 2005 s-a pronunțat definitiv și irevocabil sentința la procesul declanșat, în anul 1999, de locatarii imobilului situat în Sibiu, str. G-ral Magheru, nr. 35 (prima casă furată) și s-a anulat Certificatul de moștenitor prin care niște escroci, prin uz de acte false, au pus labele lor jegoase pe casa în cauză, mare cât un bloc și situată în buricul târgului! Atunci, proprietarii impostori Carmen Georgeta Iohannis, Georgeta Lăzurca (mama lui Carmen G. Iohannis) și Baștea Ioan au pierdut prima casă dintre cele două furate.

Ulterior trebuia să se aplice „puterea lucrului judecat” și actele subsecvente Certificatului de mostenitor, ANULAT în 2005, inclusiv Contractul de vânzare-cumpărare a unei jumătăți din imobilul situat în Sibiu, str. N. Bălcescu, nr. 29 (a doua casă furată), aflat și el pe același Certificat de moștenitor declarat nul, anulate. Pentru acest ultim imobil, locatarii, proprietari de drept în același timp, s-au mai judecat încă 10 ani fiindcă escrocii au susținut că au fost cumpărători de bună credință. Acum instanța nu numai că a demonstrat că soții Iohannis nu au fost cumpărători de buna credință, dar chiar a subliniat acest aspect în sentința definitivă: „În ceea ce priveşte fondul cauzei, analiza acestuia trebuie să pornească de la cele constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr 33/2005 a Tribunalului Brașov şi anume la împrejurarea că certificatul de moştenitor nr 90/1999 a fost declarat NUL ABSOLUT pe motiv că este fondat pe o cauză ILICITĂ şi s-a emis PRIN FRAUDAREA LEGII. (…) CAUZA ILICITĂ izvorâtă din FRAUDAREA LEGII ce a invalidat certificatul de moștenitor se extinde şi asupra contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, terţii, în speţă doar pârâtul KLAUS WERNER JOHANNIS NEFIIND APĂRAT DE PREZUMŢIA DE BUNĂ CREDINŢĂ, faţă de AMPLOAREA OPERAŢIUNII ILICITE rezultată din hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate (…) Actul juridic subsecvent, întemeindu-se pe un act juridic INCHEIAT PRIN FRAUDAREA LEGII SI FONDAT PE O CAUZA ILICITA, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credinţe a terţului, mai ales că ACESTA ESTE SOŢUL celeilalte părţi contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul iniţial.” Deci instanța a spus clar în decizia definitivă a Tribunalului Brașov, consfințită ca irevocabilă prin sentința Curții de Apel Brașov, care nu-i convine președintelui, că sunt escroci amândoi, el și nevastă-sa. Soacra, Lăzurca Georgeta, a fost arătată ca escroacă, împreună cu fiică-sa, Iohannis Carmen Georgeta , la celălalt proces, din anul 2005, când s-a pierdut primul imobil, cel din str. G-ral Magheru, nr. 35.

Probabil că judecătorii Curții de Apel Brașov doreau să dea altă sentință, de aceea au și tergiversat atâta judecare, din mai 2014, când s-a judecat la Tribunalul Brașov. Până și pronunțarea a fost amânată de două ori! Primul termen la C.A. Brașov, în urma recursului declarat de familia Iohannis în luna mai 2014, a fost dat abia în ianuarie 2015, în loc de septembrie 2014! Curios cum toate procesele lui Iohannis Klaus Wener durează enorm de mult, la fel ca și cercetarea în dosarele penale pe care le-a avut. Aduceți-vă aminte doar de tergiversare procesului privind incompatibilitatea, din „parohia” Liviei Stanciu (ÎCCJ), unde s-a dat primul termen la mai bine de un an de la recursul declarat de ANI! În procesul cu casa de pe strada Nicolae Bălescu, din Sibiu,  era imposibil să se dea altă sentință de către Curtea de Apel Brașov! Tribunalul Brașov a mai dat de două ori aceeași decizie de anulare a Contractului de vânzare-cumpărare  și Curtea de Apel a casat decizia și l-a întors spre rejudecare, invocând vicii de procedură, așa că nu mai putea repeta nici figură aceasta, cu casarea și rejudecarea! De aceea a durat procesul 16 ani, prin tergiversări bazate pe așa-zise vicii de procedură și citarea în SUA a lui Baștea Ioan, care susținea în mod mincinos că și-a schimbat tot timpul domiciliul și nu a primit citațiile. Nici nu era nevoie de Baștea Ioan, care atâta s-a tot mutat până a decedat, fiindcă Iohannis a avut procură de la acesta să-l reprezinte în instanțe, dar o folsea doar când era convenabil pentru ei, gașca de escroci. Chiar și domiciliul stabilit pentru citare l-a avut „americanul” Baștea la locuința lui Iohannis, de pe strada Bâlea din Sibiu, dar de acel document s-a făcut abstracție sau a dispărut de la dosar. Tragerea de timp a fost intenționată pentru ca să-și poată încasa Iohannis  banii pentru chirie de la banca austriacă Raiffeisen, pe care o găzduia acolo după ce evacuase din spațiu librăria „Mihai Eminescu”, sfidător, chiar de ziua poetului național, în 15 ianuarie 2001. Acesta este „marele patriot și iubitor de cultură”, Klaus Iohannis, primarul care a fost lăudat pentru evenimentul „Sibiu, capitală culturală europeană”, desfășurat în anul 2007. Mihai Eminescu a mai fost umilit încă o dată, chiar și după moarte, de austrieci și masoni!

Pe 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a emis decizia finală, definitivă și irevocabilă, după 16 ani de procese: Klaus Werner Iohannis și Carmen Georgeta Iohannis au pierdut imobilul situat în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 29, luat cu japca prin fals și uz de fals de la statul român. Astfel, prin  Hotarârea nr.  655/2015 din 12.11.2015, la dosar nr. 262/62/2014, s-a respins recursul celor doi proprietari-impostori.

Iată soluția pe scurt de pe site-ul Curții de Apel Brașov: „Admite excepţia tardivităţii motivelor de recurs depuse la termenul din 03.09.2015, excepţie invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Anulează recursul formulat şi precizat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine. Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată în recurs, formulată de intimaţii reclamanţi Antonescu Elisabeta, Oargă Ioan, Oargă Steluţa Ancuţa, Oargă Ioan Adrian. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2015.” Atenție, Primăria Sibiu a acționat în favoarea fostului primar Iohannis, încercând să scoată din  proces Ministerul de Finanțe! Reise din acest pasaj al soluției Curții de Apel Brașov: „Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.” Deci Primăria a făcut recurs, contestând mandatul Ministerului Finanțelor Publice! De acest aspect, cârdășia dintre actuala Primărie Sibiu, primarul interimar Astrid Fodor (Viceprimarul Sibiului, Astrid Fodor, o dovadă vie a balcanizării germanilor din România!) și soții prezidențiali Iohannis mă voi ocupa în viitor. Despre abuzul în serviciu prin care fostul primar Iohannis îl apăra pe escrocul Iohannis, într-un conflict de interese clar și strigător la cer, am mai scris: Primarul Iohannis Klaus Werner îl apără pe hoţul de case Iohannis Klaus Werner!

Ambele case au fost luate prin acelasi Certificat de moștenitor, anulat tot de instanțele de judecată brașovene ca fiind eliberat pe bază de documente false, în anul 2005, când s-a pierdut și primul imobil furat de escroci, cel situat în Sibiu pe strada G-ral Magheru, nr. 35! La imobilul aceasta, al doilea pierdut de escroci, situat pe strada N. Bălcescu la nr. 29, a trebuit să fie anulat și contractul de vânzare-cumpărare fiindcă, spre deosebire de prima casă pierdută în anul 2005 în instanță, unde apăreau ca proprietari întregul trio de escroci (Iohannis Carmen, Lăzurcă Georgeta și Baștea Ioan), aici figura ca proprietar în Certificatul de moștenitor doar escrocul Baștea, complicele sotilor Iohannis. Acesta a vandut fictiv, la un pret de dumping, jumătate din imobil colegei lui de Certificat de moștenitor fals, Carmen Iohannis, plus bărbatu-său, ca să regleze cota de 50 % cu care Ioan Baștea i-a atras în acest jaf imobiliar pe soții Iohannis și pe mama-soacră a lui dom’ președinte. Nu am să mai reproduc întreaga poveste fiindcă am scris-o cu lux de amănunte în 21 mai 2014 la cald, imediat după ce hoții de case pierduseră procesul la Tribunalul Brașov. Fiind respins recursul, nu s-a schimbat nimic din cele scrise în urmă cu un an și jumătate.

În anul 1999, Ioan Baştea, în complicitate cu Iohannis Klaus Werner (primar al Sibiului şi prim-vicepreşedinte PNL), Iohannis Carmen Georgeta (soţia primarului sibian) şi mama acesteia, Lăzurca Georgeta, au sustras Statului Român două imobile imense situate în centrul istoric al Sibiului la următoarele adrese: strada G-ral Magheru, nr. 35 şi strada Nicolae Bălcescu, nr. 29. În această fraudă au  mai fost implicaţi Liviu Munteanu (secretar al Primăriei Porumbacu de Sus) şi Radu Gabriel Bucşa(notar din Sibiu). Acesta din urmă a fabricat un certificat de moştenitor pe baza unor adeverinţe false emise de secretarul Primăriei Porumbacu de Jos, Liviu Munteanu. Secretarul – convins fiind de Klaus Iohannis şi Baştea Ioan, care s-au deplasat împreună la Porumbacu de Jos – a falsificat realitatea prin emiterea de adeverinţe care atestau, în mod fals, că Nicolae Baştea (unchiul decedat al lui Baştea Ioan) locuia în Porumbacu de Jos (deşi răposatul domiciliase în Cluj Napoca) şi că ar fi fost nepotul proprietarului Ghenea Eliseu (Ilisie), deşi acesta a decedat fără succesori. Faptele acestea se regăsesc, cu detalii, în motivarea Deciziei  civile nr. 310/R, din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, instanţă care a confirmat anularea  Certificatul de moştenitor în cauză de către Tribunalul Braşov, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Cinste acelor judecători cinstiţi, care demonstrează că nu este chiar toată justiţia din România coruptă şi că nu toţi magistraţii sunt dispuşi să se facă preş la picioarele impostorului Klaus Iohannis, care încă se mai visează premier sau chiar preşedintele ţării. Doamne fereşte, că atunci chiar că totul va fi pierdut pentru România! Această decizie a completului de judecată de la Braşov a rămas definitivă şi irevocabilă. A avut loc şi un simulacru de cercetare penală, singurul găsit ca „ţap ispăşitor” fiind Liviu Munteanu, secretarul de primărie comunală, care a fost salvat în extremis de haita de hiene imobiliare, fiind condamnat doar la un an de închisoare … cu suspendare. Acest act iluzoriu de justiţie a fost determinat de Rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, deoarece, la Sibiu, Poliţia şi Parchetul se spălaseră pe mâini cu NUP (neînceperea urmăririi penale)! Poliţistul şi procurorul, care închiseseră dosarul de urmărire penală sibian la începutul anilor 2000, au fost promovaţi. Astfel poliţistul Tiberiu Ivancea a devenit şeful poliţiei sibiene, iar procurorul Ioan Irimie a ajuns prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu!

Ideea deposedării statului român de cele două imobile din centrul Sibiului, care au aparţinut familiei Ghenea Ilisie şi Maria – decedaţi fără urmaşi moştenitori, i-a venit acelui Baştea Nicolae din Cluj Napoca. El era nepotul Mariei Ghenea, născută Baştea, dar cum ea murise înaintea soţului, acest nepot nu putea emite pretenţii la succesiunea după ultimul decedat, Ghenea Ilisie. Aşa că a atras-o în combinaţie şi pe Lăzurca Georgeta (mama lui Iohannis Carmen) pe care o cunoştea de pe vremea când lucra ca servitoare la familia Ghenea. Pentru a o motiva pe aceasta, i-a oferit, prin intermediul unui nepot, Baştea Ioan, jumătate din suprafaţa imobiliară pe care pusese ochii. Lăzurca Georgeta nu avea carte, fiind semianalfabetă, şi nici relaţii, dar, în schimb, avea un ginere, care – deşi nu era încă primar, la sfârşitul anilor ‘90! – avea relaţii ca inspector şcolar general. După ce a format grupul infracţional, Baştea Nicolae a plecat pe lumea cealaltă, probabil pentru a identifica şi pe acolo câteva case de furat, iar gaşca de escroci formată de el (nepotul Baştea Ioan, Lăzurca Georgeta şi soţii Iohannis) s-au folosit de numele acestui răposat şi l-au transformat, din nepotul lui Ghenea Maria (născută Baştea), în nepotul lui Ghenea Ilisie, cu complicitatea unui secretar al Primăriei Porumbacu de Jos, iar apoi, prin intermediul notarului Bucşa Radu Gabriel, s-au făcut stăpâni pe casele furate!

Singura problemă a fost că răposatul Baştea Nicolae nu a mai fost aşa generos prin testamentul rămas după decesul său – de fapt, el scrisese un testament olograf prin care lăsa „moştenire” două imobile pe care nici nu le avea în posesie! – iar soţii Iohannis, cei cu relaţiile, nu căpătau decât jumătate dintr-un imobil (cel situat în str. G-ral Magheru, nr. 35), nu jumătate din amândouă, aşa cum se promisese iniţial pentru a-i atrage în „afacere”. Acest inconvenient a fost reglat rapid, în aceeaşi zi cu eliberareaCertificatul de moştenitor şi legatar nr. 90, de acelaşi notar corupt Bucşa Radu Gabriel, princontractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.924. ACUMA, AMBELE ACTE AU FOST ANULATE DE JUSTIŢIA BRAŞOVEANĂ!!!

Vânzarea-cumpărarea a fost fictivă şi nici măcar derizoria sumă de 50 milioane lei vechi nu a fost achitată complicelui Baştea Ioan, împărţirea pe din două a prăzii fiind stabilită cu mult înainte ca infractorii să pună labele pe cele două imobile. Se vede treaba că primarul Iohannis este un adevărat as al afacerilor imobiliare, din moment ce „a cumpărat” jumătate dintr-un imobil cu doar 5.000 de lei, iar apoi a închiriat o suprafaţă mai mică decât jumătatea acelui spaţiu cu 20.000 de dolari pe an!

Chiar dacă soţii Iohannis au invocat buna-credinţă în cumpărarea unei jumătăţi din imobilul situat pe str. N. Bălcescu la nr. 29, aceasta este exclusă fiindcă Iohannis Carmen Georgeta era şi moştenitoare în Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90, cel eliberat prin fentarea legilor de către notarul corupt Bucşa Radu Gabriel, inclusiv prin DEPĂŞIREA COMPETENŢEI TERTORIALE, aşa cum au arătat în repetate rânduri instanţele de judecată! Acest notar public  apare în toate retrocedările frauduloase de la Sibiu şi numele său se regăseşte în dosarele penale privind mafia imobiliară sibiană care au poposit pe la DNA Bucureşti până le-a mătrăşit procurorul Doru Ţuluş, aşa cum o să vedeţi la finalul acestui material!

Referitor la împărţirea prăzii pe din două, suntem în posesia unei scrisori adresată de Baştea Nicolae, unchiul lui Baştea Ioan şi iniţiatorul fraudei imobiliare, nepotului cooptat şi el în „hora nelegiuiţilor”, alături de familiile reunite Iohannis şi Lăzurca. Iată ce-i scria acest unchi, domiciliat în Cluj, care nu s-a putut bucura de roadele furtului imobiliar pentru simplul şi banalul motiv că a dat colţul, nepotului său de la Viştea, decedat şi acesta în Statele Unite: „Eu te sfătuiesc să iei actele (n.r.: un testament, chipurile al lui Ghinea Elisei, dovedit ca fiind  fals prin expertiză grafologică, chiar de către Primăria Sibiu, înainte să devină Iohannis Klaus Werner primar!) şi să te duci la Lăzurca (n.r.:socrul lui Klaus Iohannis)să-i oferi jumătate (n.r.:mita oferită sub formă de jumătate din averea rămasă după defuncţii Ghinea),că el e cheia”.

Ce dovadă mai doriţi, în plus, ca să vă convingeţi că toată afacerea nu a fost decât o escrocherie ordinară? Un procuror cinstit, nu cei puşi de Băsescu să dosească dosarele penale ale mafiei conduse de Iohannis, ar căuta prima probă aici, în această scrisoare, depusă  la dosar chiar de escroci. Posibil să nici nu o fi citit, deoarece scrisoarea o depuseseră  ca probă pentru expertiza grafologică a testamentului olograf întocmit de Baştea Nicolae, deşi nimeni nu le solicitase acest lucru, iar testamentul contestat şi care a şi fost dovedit ca fiind fals, prin expertiză grafologică, era acel înscris care i-ar fi aparţinut, chipurile, lui Ghenea Ilisie.

Deci, nu avea nimeni treabă cu testamentul nepotului inventat, Baştea Nicolae şi nici cu hârţoaga (scrisoarea) acestuia vârâtă la dosar. Aşa că nu ştim, dacă din prostie sau exces de zel, s-au demascat singuri, dar cert este că escrocii Baştea, Lăzurca şi Iohannis au depus cu mânuţele lor un document care-i incriminează clar!!!

Ioan Baştea a plecat în S.U.A. definitiv, prin intermediul Loteriei Vizelor, la scurt timp după ce a participat la furtul celor două imobile în anul 1999, mandatându-l pe Klaus Iohannis să administreze rodul hoţiei lor. În statul american Florida, unde se stabilise, Ioan Baştea se ocupa cu „importanta” slujbă de confecţioner de plicuri poştale. Mai mult ca sigur că americanii sunt acum disperaţi, fiindcă ţara lor va intra precis în colaps economic pentru că nu mai are cine să fabrice plicurile atât de necesare corespondenţei de afaceri! Baştea era căsătorit cu Rodica, fostă Lupşor, având împreună o fiică. Aceasta se lăuda colegelor, pe vremea când era încă elevă la liceul „Gheorghe Lazăr”, de pe băncile căruia a şi plecat direct în America, că este nepoata „doamnei profesoare” Carmen Iohannis. Probabil că hoţia „înrudeşte” oamenii între ei, mai ceva ca factorii ereditari, cel puţin în viziunea escrocilor şi a odraslelor acestora.  Ioan Baştea a revenit pentru ultima oară în România în anul 2008, când şi-a vizitat şi complicii de la Sibiu. Acesta a decedat pe data de 1 octombrie 2010. Ioan Baştea murit printre străini, departe de ţară, dându-şi sufletul pe un pat de spital din Jacksonville, Florida. Peste două săptămâni, în 14 octombrie,  ar fi împlinit 50 de ani.

În „hora corupţiei” şi a necinstei s-au prins, mână cu mână, pe lângă cei amintiţi mai sus şi Iordan Nicola(fost secretar al Primăriei Sibiu la vremea respectivă, transferat pe aceeaşi funcţie la Consiliul Judeţean pe parcursul anchetei penale) împreună cu Nistor Dorin (şeful Serviciului juridic al aceleiaşi primării, ulterior promovat pe postul lui Nicola). Aceste veritabile hiene imobiliare nu s-au rezumat doar la casele luate cu japca de Iohannis, ci au continuat deposedarea statului român la greu, în favoarea altor membri ai acestei veritabile grupări de crimă organizată. Furtul celor două imobile de către clanul Iohannis a constituit doar introducerea în afacerile mafiei imobiliare sibiene şi a dus la închegarea grupului de escroci şi cooptarea altor complici, iar în final s-a ajuns  la o autentică grupare de crimă organizată, care a devalizat statul român de zeci de imobile în valoare de sute de milioane de euro!

La jaful imobiliar a pus umărul şi fostul preşedinte al Tribunalului Sibiu, judecătorul Marcel Rusu. Prietenia dintre primar şi ex-preşedintele Tribunalului Sibiu este veche, aceasta fiind anterioară ascensiunii ierarhice a celor doi. Această relaţie a fost puternic cimentată prin sentinţa civilă nr. 6011 din 20 iulie 1998 pe care a pronunţat-o Marcel Rusu, în calitate de judecător, referitor la cele două imobile pe care puseseră ochii şi doreau să-şi pună şi labele soţii Iohannis, soacra lui Iohannis şi  Baştea Ioan. Prin această sentinţă s-a anulat naţionalizarea şi s-au reintabulat imobilele pe numele decedatului Genea Ilisie, la cererea moştenitorilor impostori Iohannis, Lăzurca şi Baştea, fiind făcut astfel primul pas, cel mai important, pentru însuşirea prin fraudă a celor două proprietăţi, în detrimentul statului român. Motivarea domnului judecător este demnă să facă parte dintr-o antologie a umorului. Cică, cei doi proprietari erau proletari de-ai noştri, din popor. Astfel Ghenea Ilisie era muncitor, iar soţia, Maria,  casnică şi lucrau amândoi ca zilieri în agricultură, ca să nu moară de foame – bieţii de ei! – şi de aceea naţionalizarea a fost abuzivă, conform articolului 2 din Decretul nr. 92/1950. În realitate, cei doi soţi aveau în proprietate două căsoaie enorme ultracentrale pe care le închiriaseră. În clădirea de pe str. N. Bălcescu, nr. 29, funcţiona chiar o policlinică particulară a unui grec, iar dincolo, pe str. Magheru, nr. 35, răposatul Lăzurca, socrul lui Iohannis avea o blănărie pentru care plătea lunar o chirie babană foştilor proprietari! Aşa a şi cunoscut-o pe mama „doamnei primar”, aceasta fiind servitoarea familiei Ghenea, care ocupa şi ea un apartament în acel imobil. E bună asta, nu? Salahori care mergeau la sapă ca să-şi câştige existenţa, deşi aveau spaţii comerciale închiriate şi servitoare! Judecătorul combinator Marcel Rusu a sprijinit din greu mafia imobiliară sibiană, condusă de bunul său prieten Klaus Iohannis. Toţi sibienii alungaţi din case de către falşi proprietari sau moştenitori impostori, au pierdut procesele din instanţele sibiene, dar şi la Curtea de Apel Alba Iulia, fiindcă şi acolo traficul de influenţă este la loc de cinste. Ştiu asta din proprie experienţă, subsemnatul fiind o victimă a aranjamentelor de la această ultimă instanţă.

     Anul 2005: imobilul din strada G-ral. Magheru, pierdut de hoţi în instanţă, definitiv şi irevocabil!

Soţii Klaus Werner Iohannis şi Carmen Georgeta Iohannis au pierdut imobilul din strada G-ral. Magheru, nr. 35 în instanţă, imobilul în cauză fiind obţinut prin fals în acte, la fel ca şi cel situat pe strada N. Bălcescu, nr. 29. Astfel, decizia civilă nr. 310/R din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov consfinţeşte, definitiv şi irevocabil, decizia civilă nr. 240/A pronunţată de Tribunalul Braşov în data de 22 aprilie 2004, prin care Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/ 01.06.1999, emis de notarul corupt Radu Gabriel Bucşa a fost anulat ca fiind eliberat pe bază de documente false şi cu încălcarea competenţei teritoriale absolute. Prin acel Certificat calp obţinuse Iohannis casele din Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 35 şi N. Bălcescu, nr. 29. Pentru imobilul situat în mun. Sibiu, str. N. Bălcescu , nr. 29, obţinut în aceleaşi condiţii frauduloase ca şi imobilul pierdut de hoţii de case, cel din str. G-ral Magheru, nr. 35, a existat un proces pe rol la Curtea de Apel Braşov (dosar nr. 850/62/2009) care a ajuns după îndelungi tergiversări la Tribunalul Braşov pentru rejudecare, a treia oară!!! Procesul acesta datează din anul 2002, când a început la Judecătoria Sibiu, a continuat la Tribunalul Sibiu, după care a fost strămutat la Tribunalul Braşov, care a dat câştig de cauză, de trei ori, proprietarilor reali deposedaţi ilegal de imobil de clanul Iohannis. De fiecare dată Curtea de Apel Braşov a casat sentinţa şi a trimis spre rejudecare la acelaşi Tribunal Braşov.

      16 mai 2014: Tribunalul Braşov a făcut dreptate şi în cazul imobilului din str. N. Bălcescu nr.29!

Zilele trecute, Tribunalul Braşov a judecat dosarul 262/62/2014 (fost dosar nr. 850/62/2009) şi prin Hotărârea 235/2014, din  16.05.2014, i-a deposedat pe proprietarii impostori, Iohannis Klaus Werner, Iohannis Carmen Georgeta şi Baştea Ioan, de imobilul situat în municipiul Sibiu, str. N. Bălcescu nr.29! Iată soluţia, pe scurt, aşa cum a fost publicată pe site-ul Tribunalului Braşov: „Respinge excepţiile lipsei de interes a reclamanţilor privind petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, a inadmisibilităţii petitelor având ca obiect rectificarea şi repunerea părţilor în situaţia anterioară de carte funciară, a lipsei de obiect, lipsei de interes şi inadmisibilităţii cererii privind constatarea calităţii reclamanţilor de proprietari dobânditori de bună credinţă prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, a lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor privind petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/1999 de BNP Bucşa Radu Gabriel, Admite excepţiile lipsei de obiect a petitului privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 90/1999 emis de BNP Bucşa Radu Gabriel, inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii încheierilor de intabulare nr. 5271/1999, 6625/1999 şi 6626/1999 pronunţate de judecătorul delegat al Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Sibiu şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Oargă Ana , Oargă Ioan şi Antonescu Elisabeta cu privire la petitul având ca obiect constatarea calităţii reclamanţilor de dobânditori de bună credinţă prin cumpărare în baza Legii 112/1995 Admite apelul formulat de apelanţii – reclamanţi Oargă Ana , Oargă Ioan şi Antonescu Elisabeta şi cererea de aderare la apel formulată de intervenientul Marinescu Marius Albin împotriva sentinţei civile nr. 8530/29.11.2004 Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii Oargă Ana , Oargă Ioan şi Antonescu Elisabeta în contradictoriu cu pârâţii Johannis Carmen Georgeta, Johannis Klaus Werner, Lăzurcă Georgeta , Baştea Ioan decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica şi Statul Român prin Municipiul Sibiu prin Primar (Nota redacţiei: adică tot Iohannis Klaus Werner, el fiind şi primarul Sibiului!). Admite cererea de intervenţie formulată de intervenientul Marinescu Marius Albin în interesul reclamanţilor. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucşa Radu Gabriel, încheiat între pârâţii Baştea Ioan – decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători Dispune rectificarea CF nr. 9331 Sibiu sub nr. top 45/1 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor Baştea Ioan , Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner înscris sub nr. B9,10 şi 11 asupra imobilului de la A+ 1. Înlătură din dispozitivul sentinţei atacate menţiunile referitoare la respingerea celor două cereri formulate de reclamanţi şi arătate mai sus , la respingerea cererii de intervenţie accesorie, la cheltuielile de judecată şi la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la cererea de constatare a calităţii acestora de dobânditori de bună credinţă prin cumpărare în temeiul Legii 112/1995. Menţine celelalte dispoziţii. Obligă intimaţii Baştea Rodica în calitate de moştenitor al intimatului Baştea Ion, Lăzurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner să plătească apelanţilor – reclamanţi Oargă Ana, Oargă Ioan şi Antonescu Elisabeta suma de 4855,1 lei iar apelantului – intervenient Marinescu Marius Albin suma de 5,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Document: Hotărâre  235/2014  din 16.05.2014”  (http://portal.just.ro/62/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6200000000096358&id_inst=62)

Iată ce se spune instanţa în motivarea Deciziei civile nr. 235, Dosar nr. 362/62/2014, la paginile 8-9: „În ceea ce priveşte fondul cauzei, analiza acestuia trebuie să pornească de la cele constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr 33/2005 a Tribunalului Brașov şi anume la împrejurarea căcertificatul de moştenitor nr 90/1999 a fost declarat NUL ABSOLUT pe motiv că este fondat pe o cauză ILICITĂ şi s-a emis PRIN FRAUDAREA LEGII. (…) desfiinţarea actului juridic primar are ca efect şi desfiinţarea actelor juridice subsecvente. Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/ 01.06.1999 de BNP Bucșa Radu Gabriel, în aceeaşi zi şi la acelaşi birou notarial la care fusese întocmit şi certificatul fals, nu poate fi considerat valid, cu atât mai mult cu cât intimaţii pârâţi, părţi în contractul de vânzare-cumpărare au figurat şi în calitate de beneficiari ai certificatului de moștenitor.

Aşadar, nulitatea actului juridic care a operat transmisiunea unui drept real are ca efect, pe lângă punerea părţilor în situaţia anterioară şi desfiinţarea drepturilor (…).

CAUZA ILICITĂ izvorâtă din FRAUDAREA LEGII ce a invalidat certificatul de moștenitor se extinde şi asupra contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, terţii, în speţă doar pârâtul KLAUS WERNER JOHANNIS NEFIIND APĂRAT DE PREZUMŢIA DE BUNĂ CREDINŢĂ, faţă de AMPLOAREA OPERAŢIUNII ILICITE rezultată din hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate (…) Actul juridic subsecvent, întemeindu-se pe un act juridic încheiat prin fraudarea legii şi fondat pe o cauză ilicită, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credinţe a terţului, mai ales că ACESTA ESTE SOŢUL celeilalte părţi contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul iniţial.”

Menţionez că mă aflu în posesia acestei motivării, care mi-a fost comunicată prin poştă, subsemnatul, semnatar al acestui articol, fiind parte în proces în calitate de intervenient în interesul reclamanţilor. În fond, eu am fost singura victimă concretă a acestei escrocherii imobiliare, fiind evacuat în data de 30 noiembrie 2000, din imobilul situat în municipiul Sibiu, str. N. Bălcescu, nr. 29, unde înfiinţasem unica bibliotecă privată din România la acea vreme! Spaţiul avea 50 m.p. şi era „lipit” de librăria „Mihai Eminescu”, evacuată şi ea sfidător, chiar de ziua poetului naţional, spaţiul acesteia – mult mai mare decât suprafaţa bibliotecii conduse de mine! – fiind închiriat ulterior băncii Raiffeisen de către proprietarul impostor Klaus Iohannis

Citatul din motivarea Tribunalului Braşov demonstrează, fără echivoc, că cei doi soţi Iohannis, răposatul Baştea Ioan şi Lăzurca Georgeta, soacra primarului sibian, sunt nişte escroci!

Acum că decizia judecătorească este irevocabilă, Klaus Iohannis va fi obligat să restituie statului român banii încasaţi necuvenit ca chirie de la banca Raiffeisen, deoarece el nu a fost proprietarul real al clădirii, ci un impostor care a obţinut imobilul respectiv prin uz de fals!

>