Breaking news

Ioana Băsescu a negociat prin telefon, creditul de un milion de euro, luat de la CEC Bank

Ioana Băsescu și-a negociat prin telefon, creditul de un milion de euro luat de la CEC Bank. Fiica președintelui Băsescu a negociat împrumutul, telefonic, cu prim-vicepreședintele instituției, Andrei Stamatian, și cu unul dintre cei trei vicepreședinți, Gheorghe Carabasan.

credit bancar - ioana basescuFata președintelui Băsescu nu s-a sinchisit să meargă personal la bancă ca să ceară bani. A fost de ajuns să dea câteva telefoane la vicepreședinții numiți de PDL, la CEC Bank, și creditul a fost aprobat.

Prim-vicepreședintele CEC Bank, Andrei Stamatian, și vicepreședintele, Gheorghe Carabasan au fost numiți de PDL în instituție de ministru al finanțelor era deținut de Gheorghe Ialomițianu.

Potrivit Sursa Zilei, cei doi vicepreședinți au negociat la telefon cu Ioana Băsescu, acordarea creditului agricol de un milion de euro.

Șeful CEC Bank, Radu Ghețea, nu a negociat niciodată direct cu Ioana Băsescu, acordarea creditului dar cunoștea situația – fiind ținut la curent de cei doi adjuncți ai săi, prin telefon – dar a plecat din țară pe perioada negocierilor, mai scrie Sursa Zilei.

Șeful băncii a decis să plece din țară pentru a se proteja, în eventualitatea în care se află despre faptul că, pe mandatul său, fiica șefului statului a reușit să obțină un împrumut de aproximativ 1 milion de euro.

În mai 2011, Banca Națională a respins nominalizarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, în funcția de prim-vicepreședinte cu atribuții pe financiar. Carabasan, un veteran al sistemului bancar, a fost adus la CEC, de Ghețea. În ciuda opoziției BNR, Ialomițianu și Ghețea au decis să păstreze nominalizarea lui Stamatian, dar să-i schimbe atribuțiile din financiar, pe retail. Anterior venirii în CEC Bank, Stamatian fusese președinte al Raiffeisen Banca pentru Locuințe.

Ioana Băsescu, a achiziționat un teren agricol de 290,41 de hectare în județul Călărași, contractând un credit ipotecar, pe 30 de ani, de peste un milion de euro. Însă limita maximă de creditare pentru persoanele fizice, stabilită de CEC Bank este de 700.000 de euro. Ioana Băsescu a primit un milion de euro, pe un teren supraevaluat, cu dobândă preferențială iar banii i-au fost acordați în doar cinci zile.

Vicepremierul Daniel Chițoiu a declarat pe 13 noiembrie, că președintele Traian Băsescu ar fi intervenit personal, telefonic, pentru menținerea lui Ghețea la șefia CEC Bank.

M-a sunat, acum 2-3 săptămâni, pentru că atunci era în procedură schimbare a modului în care este administrat CEC Bank. Domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte pentru a nu fi schimbat din funcţie. M-a rugat… I-am spus că în momentul luăm o decizie de administrare al CEC Bank, vom face o procedură de evaluare a managementului şi vom lua o decizie”, a declarat ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Din cauza creditului acordat de CEC Bank, Ioanei Băsescu, Senatul României a aprobat luni, o subcomisie de anchetă care să verifice activitatea băncii de stat.

>