Breaking news

Ioan Ghișe a cerut amânarea ședinței cu două zile. Parlamentul a respins solicitarea

Senatorul PNL, Ioan Ghișe a cerut luni în plenul reunit al Parlamentului, amânarea cu două zile a citirii deciziei CCR privind validarea referendumului pentru ca judecătorii Curții să depună raportul.

Ioan Ghișe a invocat în cererea sa de amânare, articolul 45 alineatul 1 din legea 3/2000, privind organizarea referendumului care prevede: Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia.

Senatorul a propus astfel ca în două zile CCR să depună acest raport privind referendumul, comisiile juridice parlamentare să ia act de el și abia apoi să se citească în plen decizia finală a Curții Constituționale.

Președintele de ședință, Valeriu Zgonea a sups la vot propunerea lui Ghișe, după ce în prealabil a avut un schimb de replici cu acesta.

Propunerea senatorului a fost supusă la vot, însă nu a întrunit voturile necesare

În favoarea propunerii lui Ghișe au votat 20 de parlamentari iar împotrivă s-au înregistrat 196 voturi și 21 de abțineri.

Astfel că peședintele CCR, Augustin Zegrean a citit decizia CCR privind invalidarea referendumului.