Intoxicația cu antigel la animalele de companie

Una dintre cele mai des întânlite intoxicații la câini și pisici, o reprezintă intoxicația cu etilenglicol, numit popular antigel.

Gustul dulceag și plasarea antigelului la întâmplare, fac ca animalele de companie din curiozitate să ingere toxicul și să se otrăvească.

Etilenglicolul în sine nu este toxic, dar este metabolizat în organismul animal în câteva substanțe chimice extrem de toxice care sunt responsabile de efectele sale potențial letale.

Etilenglicolul este un lichid incolor, siropos, slab volatil, gust dulce, solubil în apă, alcool și acetonă. Este utilizat in compozitia antigelului dar și al unor solvenți industriali.

96% din pisicile care au consumat antigel au decenda în timp ce la câine mortalitatea este de circa 70%.

Toxicul se absoarbe rapid, atingand concentrația maximă în sânge la 4 ore de la ingestie și se distribuie la toate țesuturile, mai ales în creier
Este de ajuns ca un câine să ingere 5 ml de antigel per greutate corporală ca să poată duce la deces.

În timp ce la pisică, 2 ml per kg copr este doza letală. Păsările par a fi mai rezistente, 7-8 ml/kg corporală ca să ducă la mortalitate.

Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice, care a par în primele 1-4 ore precum ataxia, tahicardia, polidipsie, poliurie, polipnee, tremurături, hiperexcitabilitate, fiind urmate de anorexie, vomă, depresie, hipotermie, mioza, convulsii, tulburari de ritm cardiac.

Confirmarea diagnosticului se face în baza examenului de laborator prin probe de sânge și urină.

La examenul sângelui vom constata un pH < 7, creșterea azotului ureic, hiperkalemie, hiperfosfatemie, hiperglicemie.

Prin examenul urinei se evidențiază cristalurie masivă cu oxalat de calciu și acid hipuric

Examenul histopatologic evidențiază infiltrat inflamator, necroză hemoragică în corticala renală și necroza epiteliului tubular.

Întodeauna prognosticul este unul grav atunci când sau instalat semnele clinice nervoase și digestive.

În funcție de momentul în care animalul a fost adus la medic se stabilește conduita terapeutică. În principal se urmărește eliberarea căilor respiratorii, realizarea unui port venos pentru hidratare și stimulare a urinării. Administrare de barbiturie atunci când apar formele nervoase.