Breaking news

Inspectorarul de stat în Construcţii se vrea din nou parte civilă în dosarul Trofeul Calităţii

ISC cere să devină parte în procesul Trofeul Calității în care Năstase este condamnat.

Încercarea lui Grăjdan de a-l scoate basma curată pe Adrian Năstase, în dosarul Trofeul Calității, a fost în zadar.

Noua conducere a Inspectorarului de stat în Construcţii a cerut luni, Instanței Supreme, anularea adresei semnate de fostul şef al instituţiei, Adrian Balaban-Grăjdan, şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul Trofeul Calităţii.

ISC a trimis luni la instanţa supremă un document în care invocă nerespectarea procedurilor interne în cazul adresei transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la 22 mai, în dosarul Trofeul Calităţii.

Paul Racoviţă, purtător de cuvânt al ISC, a precizat că instituția solicită anularea adresei semnate de Grăjdan şi, în consecinţă, reintroducerea Inspectoratului ca parte civilă în dosar.

Inspectoratul de Stat în Construcţii a decis să retragă din instanţă adresa fostului şef Adrian Balaban Grăjdan  considerând că aceasta „nu are valabilitate juridică”.

Pe 24 mai, premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe şeful ISC, Constantin Grăjdan, după ce, cu o zi înainte, Institutul ceruse retragerea ca parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este inculpat Adrian Năstase.

Ulterior, procurorii DNA au decis cercetarea lui Grăjdan pentru favorizarea infractorului.