Breaking news

Înalta Curte a stabilit că Szoby Cseh nu a fost turnător la securitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit săptămâna trecută faptul că celebrul cascador Szoby Cseh, nu a colaborat cu fosta securitate așa cum stabilise CNSAS.

Szoby CsehSzoby Cseh nu a fost turnător la securitate, așa a stabilit în 22 mai 2013, Înalta Curte. Judecătorii au infirmat astfel decizia CNSAS prin care marele cascador fusese declarat turnător al fostei securități.

Decizia Înaltei Curți vine ca o reparație morală și legală, după mai bine de un an și jumătate, timp în care cascadorul a suferit foarte mult. A fost marginalizat de foștii prieteni și colaboratori, etichetat drept turnător și a pierdut sponsorii pe care îi avea de 7 ani de zile ca și principali finanțatori ai programului social Gladiator. În cadrul acestui program, copii din medii defavorizate sunt cooptați în activități sportive și recreative, având drept scop prevenirea delincvenței juvenile.

Pe lângă verdictul nedrept dat de CNSAS, Szoby Cseh a mai primit o lovitură de la viață: în 2012 a fost descoperit cu cancer osos.

Cu toate acestea, marele cascador a aut puterea să treacă peste toate aceste nedreptăți și să câștige bătălia cu CNSAS.

Nici nu ştiam că am dosar. Am fost avertizat de un ziarist, prieten cu mine, că mi se pregăteşte ceva. Apoi am auzit că ăştia de la CNSAS m-au făcut turnător al Securităţii. pe 25 mai am primit rezultatul. Nu am fost. Cei vinovaţi vor plăti cu vârf şi îndesat pentru că aceste acuzaţii nu au făcut altceva decât să-mi păteze imaginea”,  declarat Szoby Cseh.

Potrivit CNSAS, cascadorul Szoby Cseh a semnat un angajament de colaborator cu Securitatea la 2 decembrie 1978 şi a folosit ulterior numele de cod “Sabin”.

Cseh era angajat cascador la Centrul de Producţii Cinematografice Bucureşti şi a fost recrutat de Securitatea Municipiului Bucureşti, motivul recrutării fiind încadrarea informativă a salariaţilor de la această instituţie, deoarece era “în relaţii bune cu majoritatea” şi cunoaştea “preocupările acestora”.

Cascadorul Szoby Cseh a declarat pentru MEDIAFAX că, de fapt, nu a fost abordat de Securitate, ci s-a dus de bună voie la ofiţeri, pentru a “face ordine în studiouri” şi pentru a opri corupţia din cinematografie.

“Nu ei m-au racolat, eu m-am dus la securist, să facem ordine în studiouri”, a spus cascadorul, care a povestit că, în acea vreme, exista foarte multă corupţie în industria cinematografiei. Acesta a povestit că, pentru că în acea perioadă avea una dintre cele mai bune echipe de cascadori din Europa, existau diverse constrângeri din partea oamenilor din studiouri, care îl rugau să îi includă în trupa sa.

Szoby Cseh a spus că notele sale informative aveau de-a face doar cu neregulile pe care le observa pe platourile de filmare.

Szabolcs (Szoby) Cseh s-a născut la data de 11 decembrie 1942, în oraşul Miercurea Ciuc (judeţul Harghita), într-o familie de secui. Încă din timpul facultăţii, el a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din Bucureşti, în trupa “Ganea”. Aflat în anul trei de facultate, el a colaborat în calitate de cascador la filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împuşcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer şi Huckleberry Finn” (producţie franceză) şi “Serbări galante” (în regia lui René Claire).

Între 1999 şi 2002 a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune în peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv “Amen”, în regia lui Costa-Gavras.

>