Breaking news

In memoriam Alexandru Tocilescu, la TVR 1 şi TVR Cultural

loading...

În această seară, de la ora 22.10, TVR Cultural difuzează teleplay-ul unei piese consacrate în regia lui Alexandru Tocilescu.

Tot în această seară, de la ora 22.55, telespectatorii postului TVR 1 vor putea urmări interviul pe care regizorul l-a acordat Eugeniei Vodă într-una dintre ediţiile emisiunii „Profesioniştii”, difuzată pe TVR 1.

TVR Cultural difuzează în această seară teleplay-ul piesei „Bani de dus, bani de-ntors”, care îi care în distribuţie pe Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Crina Mureşan, Tania Popa, Lucian Iancu, Vlad Ivanov şi Marcela Papaiani.

Filmul cuprinde şi un dialog între Alexandru Tocilescu şi Puşi Dinulescu, cel care semnează scenariul acestei piese. Urmăriţi, aşadar, o seară dedicată unuia dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru români.

In memoriam Alexandru Tocilescu, 30 noiembrie TVR 1, ora 22.55 – „Profesioniştii”, cu Eugenia Vodă; TVR Cultural, ora 22.10 – Teatru: „Bani de dus, bani de-ntors”, scenariul Puşi Dinulescu, regia Alexandru Tocilescu.

loading...