Breaking news

În februarie, Andrei Leonte își lansează primul single din carieră

Andrei Leonte, câștigătorul concursului X Factor România, lucrează de zor la primul său single ce urmează să fie lansat pe radio în această lună.

Refuzat în 2010, la Eurovision, dar și de casele de producție muzicală, Andrei Leonte a devenit pe 1 ianaurie 2012, marele câștigător al concursului X Factor, difuzat de Antena 1. A decis să participe la preselecțiile X Factor de la București sperând că de această dată poate să își construiască o carieră în muzică.

Știam deja de acest concurs pentru că văzusem câteva ediții întregi din Marea Britanie. Am decis să merg la preselecțiile X Factor, întrucât epuizasem cam orice posibilitate de a face ceva în muzică până atunci. Adică încercasem să îmi fac propriile piese, colaborasem cu câteva trupe, încercasem și la Eurovision, încercasem să mă lipesc și de câteva case de producție și nimic nu a mers. Acum îmi aduc aminte de ceea ce îmi tot spunea mama, că trebuia să pic fiecare neșansă ca să se întâmple ceva mai bun și am zis că poate asta va fi”, a declarat Andrei Leonte pentru exclusivNEWS.ro.

Când a ajuns la preselecțiile din București și a văzut câte persoane participau, Andrei a fost descurajat și dorea să plece acasă.

Am fost foarte descurajat când am mers la preselecția din Bucuresti pentru că am văzut câteva mii de persoane prezente la concurs. Am mers la preselecție cu un prieten care a participat și el și când am văzut câtă lume a venit m-am uitat la el și i-am spus: poate se face și la anul, hai acasă”, povestește amuzat Andrei Leonte.

Pe tot parcursul evoluției la X Factor Andrei Leonte s-a ferit să viseze cu ochii deșchiși la ceea ce s-ar fi putut întâmpla, preferând ca de fiecare dată să se concentreze pe ceea ce are de făcut iar munca sa să își arate roadele.

Încă din 2 ianuarie Andrei a intrat în studioul muzical și a început să lucreze alături de compozitorul desemnat de Sony, la primul său single.

Piesa este aproape de final, suntem oarecum la a doua încercare de finalizare a piesei. Durează așa de mult întrucât ne dorim să iasă un lucru bun, nu ne grăbim. Am pus în față calitatea piesei și sper ca în feburarie să putem ieși cu piesa pe radio”, spune Andrei Leonte.

Câștigătorul X Factor este bucuros că se înțelege cu compozitorul și că poate să își aducă aportul în realizarea piesei muzicale.

Compozitorul, al cărui nume nu îl dezvălui, spre surprinderea mea, m-a lăsat să vin cu idei. A fost foarte deschis în acest sens pentru ca piesa să fie oarecum și a mea. Am fost pe aceeași lungime de undă în privința asta. Am spus întodeauna că un artist trebuie măcar într-o oarecare măsură să contribuie și el la piesă. M-am bucurat foarte mult că am putut să contribui și eu și să simt că e și piesa mea„, mărturisește Andrei Leonte.

În privința duetelor, Andrei a mărturisit că din România ar vrea să cânte cu Alexandra Stan și trupa Vama iar din afara granițelor țării, ar vrea să cânte cu Coldplay, One Republic sau Adele.

Primul single a lui Andrei Leonte ar putea fi atât în limba română cât și în limba engleză, va fi un hybrid între ceea ce se ascultă în prezent pe radio, este o piesă ritmată ce va fi lansată în premieră la Radio ZU, cel mai târziu la finele lunii februarie.