Breaking news

Importanța sutienelor de alăptare și alegerea lor

Alăptatul bebelușului în urma nașterii ar trebui să fie important pentru noile mămici deoarece sănătatea copilului nou născut și refacerea organismului mamei depind de o perioadă îndelungată de alăptare. Procesul de alăptare creează o legătură intimă, unică între mama și copil, ceea ce va avea o influență puternică asupra relației mamă-copil în timpul întregii vieți.

Pentru ca formarea acestei legături să fie cât mai ușoară trebuie ca momentele alăptării să fie intime și petrecute în confort deplin. Un accesoriu al acestor momente este sutienul de alăptat bine ales.

Sutienul de alăptat este produsul ultimelor decenii pe piața autohtonă. Nu este de mirare că informațiile în legătură cu calitățile necesare unui sutien de alăptat, criteriile  de alegere, stabilirea mărimii potrivite nu sunt prea cunoscute. Cu toate că se vehiculează multe informații în reviste pentru femei, pe internet, facebook în legătură cu alăptarea, pentru alegerea unui sutien de alăptat corespunzător este cel mai bine să vă adresați unui consilier de lenjerie dintr-un magazin de specialitate.

Pentru a vă informa despre modul în care alegeți un sutien pentru alăptare am pregătit acest scurt articol care cuprinde beneficiile, și câteva sfaturi utile.

Importanța sutienelor de alăptare

În perioada postnatală sănii mamei se măresc pentru a face loc laptelui hrănitor. De aceea este necesară o atenție sporită în susținerea, sprijinirea sănilor îngreunați, deoarece ligamentele țesutului sânilor se pot întinde și astfel forma și țesutul lor va suferi modificări, și după perioada de alăptare nu își vor reveni la forma inițială.

Un sutien de alăptat bine ales va rezolva această problemă și va oferi confort deplin în minutele intime ale alăptării.

Mai trebuie să amintim că în perioada alăptării este nevoie de o igienă sporită a sânilor și adiacent a lenjeriei speciale. De aceea Vă recomandăm să dispuneți de cel puțin două sutiene de alăptat și să fiți atent la materialul din care acestea sunt confecționate.

Cum să alegem cel mai bun sutien de alăptat?

Sutienul pentru alăptat trebuie ales spre sfârșitul perioadei de sarcină, în luna a 8-a, după care – în mod normal – sănii au ajuns la mărimea finală. Cupele sutienului de malăptat trebuie să fie cu cel puțin o mărime mai mare decât cupa sutienului purtat în acel moment. Sutienul trebuie să aibă lărgime confortabilă închis la spate pe poziția cea mai largă, permițând reducerea circumferinței odată cu revenirea corpului după naștere.

Calitățile sutienul pentru alăptat:

  1. Cupa să fie cașerată, moale pentru a ascunde bine tamponul cu lapte.
  2. Cupele să se deschidă larg pentru alăptare comodă.
  3. Bretelele de umăr să fie comode, căptușite cu un strat subțire de burette; ele trebuie să fie mai late la mărimi mai mari pentru a proteja umerii.
  4. Spatele să fie elastic și mai lat ca să asigure susținere bună.
  5. Spatele să fie reglabil în mai multe poziții pentru ca sutienul să fie bun și după revenirea corpului.
  6. Să aibă o clemă cu ajutorul căreia cupa să se poată deschide comod și cu o singură mână.
  7. Recomandăm ca produsul să fie confecționat din material de calitate, bumbac sau microfibră și ca clemele să fie fără conținut de nichel pentru evitarea iritațiilor pielii.

Unele mămici se simt confortabil purtând sutienul în primele 3-4 săptămâni după naștere și pe parcursul nopții, motiv pentru care acesta trebuie să fie realizat dintr-un material care nu crează disconfort în timpul somnului.

Concluzie

De obicei unele lucruri cărora nu le acordăm importanță influențează puternic calitatea vieții. Primele săptămâni ale vieții comune mamă-copil sunt pline cu emoții, noutăți, sentimente, evenimente neașteptate care trebuie trăite la maxim de tânăra mămică. Acest mic ajutor ce îl reprezintă un sutien pentru alăptat sporește confortul în momentele alăptării, și nu numai, deci ar fi bine să nu lispească din garderoba nici unei proaspoete mămici care alăptează.

>