Breaking news

Ilie Năstase, prezent la calificarea României la European Summer Cups 

Ilie Năstase a fost prezent la Tenis Club din Curtea de Argeș la calificarea naționalei României pentru turneul final al European Summer Cups Girls U 16 de la Budapesta.

romania tenis - ilie nastase“Am mai fost și o să mai vin la Tenis Club din Curtea de Argeș. Îmi place ce se întâmplă aici, cred că ce întreprinde domnul Ioan Cozma, ar trebuie să facă și Federația Română de Tenis, anume să promoveze sportul alb. Dacă am avea vreo 5 sau 6 ca domnul Cozma în toată țara, am avea tenis foarte bun în România. Nici la mine la Academie nu am terenuri ca aici. Dar trebuie să ne și placă pentru că domnul Cozma pune pasiune. Și atunci, copii care vin aici nu au decât să pună pasiune, ca domnul Cozma. Sunt lucuri care e greu să le înțelegi în țara asta. Dânsul e unul care pune umărul. Dacă toți ne-am face treaba pe felia noastră, ar merge lucrurile, am deveni o țară normală. Lucrurile astea care le vedeți aici că le are dânsul în orice altă țară civilizată sunt normale. N-am văzut prea mult din jocul fetelor acum, dar ceva nu mi-a plăcut. Că nu se încearcă să se joace modern. Baloanele astea le jucam eu acum 50 de ani pe la Progresul, la Operă. Noroc că nu e niciun aeroport pe la Curtea de Argeș, că ar fi căzut multe avioane. Ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri să încerce să joace modern. E păcat că se pune mare accent pe victorie și nu pe felul cum joci. Antrenorii ar trebui să-i învețe pe copii cum se joacă tenisul modern. Diferența dintre noi și Spania este dată bugetul care se bagă în sport. Sportul ar trebui să fie de interes național, la noi nici măcar o prioritate nu e. Dacă am investi în sport, n-ar mai trebui să băgăm în sănătate atât de mult”, a declarat Ilie Năstase.

Echipa tricoloră, care le are în componență pe Oana Smaranda Corneanu, Mihaela Lorena Mărculescu şi Andreea Prisacariu, plus antrenorul Mircea Rădulescu, s-a calificat după două victorii cu același scor (2-1), cu selecționatele Portugaliei și Spaniei (în semifinale). La turneul final de European Summer Cups Girls U 16 de la Budapesta s-au calificat selecționatele României și Poloniei, care vineri, 29 iulie, joacă finala.

În grupa C de calificare au evoluat România, Bosnia & Herzegovina, Germania, Letonia, Polonia și Portugalia.

“Suntem deja la a șasea ediție de European Summer Cup care o organizăm la Curtea de Argeș. Avem continuitate la turneul internațional Argeș Cup Dr. Oetker și la ITF Vitality. Îi ulțumesc pentru cuvintele frumoase lui Ilie, sunt tare măgulit, mai ales că vin de la un mare campion de-al nostru. Ne mână dorința de a face ceva și eu întotdeauna am fost un susținător al tenisului juvenil și sunt foarte fericit că pot să pun umărul la acest lucru. Suntem deja la a zecea ediție a turneului Victor Hănescu și văd jucători care au fost de la început la aceste turnee care acum participă la Futures-uri. Vreau să aducem anul viitor aici un Futures de fete, să fie de bun augur pentru urbea noastră”, a declarat Ioan Cozma, Directorul General Dr. Oetker România.

Partidele din cadrul European Summer Cup pot  fi urmărite pe live streaming, care se poate accesa la link-ulhttp://astenisclub.ro/europeansummercupgirls16/live-broadcast. Pe site-ul oficial al turneului: www.astenisclub.ro si pagina de Facebook Tennis Junior Stars se găsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.