Breaking news

Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Igor Dodon este noul Președinte al Republicii Moldova. Potrivit rezultatelor parțiale, comunicate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, după numărarea a 95,05% din voturi, Igor Dodon s-a impus în al doilea tur de scrutin cu 55,53% în timp ce Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate a obținut 44,47% din voturi.

igor-dodonRepublica Moldova a ales să se întoarcă la Rusia. Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova și va duce țara din nou către Federația Rusă, opunându-se parcursului european al țării.

Conform primelor rezultate parțiale date publicității de către Comisia Electorală Centrală, după numărarea a 94% din voturi, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, conduce în cursa electorală pentru președinție cu 55,53% din voturi, iar candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, 44,47% din voturi.

Cinci secții de votare deschise pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și-au prelungit programul de activitate, ca urmare a numărului mare de alegători, a anunțat președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Rusu.

Secțiile de votare care au solicitat și au obținut dreptul de a-și prelungi programul sunt cele din București (România), Tel Aviv (Israel) și Treviso (Italia), dar și două secții din municipiile Chișinău și Bălți.

Președintele CEC susține că la ora 21.00 mai erau deschise, de asemenea, 17 secții de votare din diasporă, care se aflau în programul normal de funcționare.

Până la ora 22.00 au votat peste 1,6 milioane de cetățeni moldoveni, aproximativ 53,3 % din alegători, dintre care peste 130.000 în secțiile de votare din afara țării.

Cele 3.000 de buletine de vot repartizate la secția de votare amenajată în sediul Ambasadei Republicii Moldova la București au fost epuizate în jurul orei 19,00.

Consulatul Republicii Moldova din București, până la ora 18,00, votaseră în jur de 2.400 de alegători.

Până la ora 18,00, aproximativ 13.000 de cetățeni moldoveni și-au exercitat dreptul de vot la secțiile de pe teritoriul României.