Breaking news

Idei de makeover pentru curtea ta care urmează ultimele trenduri de design și arhitectură

Să te ocupi de amenajarea curții tale nu trebuie să fie un proces lung și costisitor. În esență, dacă ții cont de câteva lucruri de bază, ești pe drumul cel bun. De cele mai multe ori, singurele lucruri de care ai nevoie sunt  mobilă potrivită, lumină și accesorii istețe. 

Indiferent de sezon, timpul petrecut afară ne ajută să ne reconectăm cu natura și să descoperim frumusețea care ne înconjoară în permanență.

Ce trenduri există în materie de spații outdoor

Folosirea materialelor naturale

Trendul care invită spre folosirea materialelor sintetice sau artificiale a ieșit de mult din schemă. Oamenii își doresc acum mai multă natură ca niciodată, de aceea am ajuns să recurgem din nou la materiale naturale. Topul de listă îl ocupă bumbacul organic, lemnul, bambusul și răchita. 

Există varii motive pentru care designul spațiilor noastre au luat o turnură spre natural. Tipul acesta de design se numește design biofilic. Designul biofilic are scopul de a conecta omul cu natura. Este o practică inovativă de a ne crește conștientizarea și conexiunea cu mediul, prin spațiile construite de noi și prin comunitățile din care facem parte.

Folosește, deci, elemente naturale pentru a-ți amenaja curtea, și a păstra un spațiu armonios și călduros. Tipurile de mobilă cel mai des folosite într-o curte sunt foișoarele sau mesele cu scaun. Dacă doreșți, spre exemplu, să amplasezi un foișor în curte, se încadrează în această linie estetică un foișor unde poți vedea culoarea lemnului, cum sunt foişoarele de la Hornbach care vin împreună cu un raport calitate-preț excelent. 

Folosirea culorilor calde

Culorile sunt mereu o idee bună pentru spațiile de trăit exterioare. Tonurile calde, pământii, sunt cele mai recomandate pentru că sunt primitoare și relaxante. Culorile precum maroul, griul argilă, galbenul chihlimbar și roșul prăfuit (arămiul și bronzul de asemenea) sunt câteva dintre favoritele acestor timpuri. 

Folosește multe perne și chiar covoare

Pernuțele și covoarele sunt elemente care adaugă la straturile de texturi – deci vor crea un spațiu cu interes vizual crescut –  și în același timp vor spori considerabil confortul. 

Aici te poți juca cu diverse culori și patternuri și poți lăsa imaginația să îți dicteze alegerile. Recomandarea este să încerci să introduci elemente de contrast – deci nu alege toate pernele, de exemplu, în aceeași culoare. 

Utilizarea luminilor în moduri dinamice

Lumina este aspectul cel mai important care atrage atenția asupra spațiului. Adaugă lămpi de grădină generice și complementează-le cu alte lumini mai mici care adaugă un plus de stil, autenticitate și un sentiment de căldură. Poți atârna lumini și în copaci,  lumini cu aspect vintage sau orice alte forme care ți se par interesante. 

În final, ține cont ca regulă generală să recurgi la tonuri armonice de culori calde, adaugă note naturale, stând departe de plastic și alte elemente artificiale la alegerea oricărui articol, dar în special cele de dimensiuni mari. 

Sursa imagine: pexels.com