Breaking news

Iată unde poți găsi un specialist care să îți repare alternatorul auto

Dacă ți s-a defectat alternatorul și vrei să-l repari rapid, ieftin și eficient, specialiștii companiei Total Auto Electric din Bucureşti repară orice tip de alternatoare fără prea multe bătăi de cap.

reparatii alternatoare serviceAlternatorul, ca orice altă piesă a mașinii, se mai poate și defecta la un moment dat. Dacă un tehnician priceput stabilește cauza defecțiunii, poți scăpa ieftin, cu reparația alternatorului fără să fii nevoit să cumperi altul nou.

Potrivit specialiștilor auto, de foarte multe ori, alternatorul nu mai funcţionează corespunzător întrucât diodele care alcătuiesc puntea redresoare, s-au „străpuns”.

În acest caz, nu trebuie să schimbați tot alternatorul din cauza diodelor. Acestea pot fi înlocuite, iar alternatorul auto va fi ca nou, iar costurile vor fi mult mai mici.

Compania Total Auto Electric din Bucureşti are o echipă de tehnicieni specializaţi care pot înlocui diodele de la orice tip de alternator astfel încât sistemul electric al autoturismului să funcționeze fără probleme.

Dacă alternatorul nu mai funcţionează corespunzător, acesta poate duce la apariţia altor defecte a căror remediere poate fi mult mai costisitoare decât verificarea şi repararea alternatorului.

Pe site-ul oficial al companiei www.reparatii-alternatoare.com puteți alfa toată gama de servicii oferită, de la reparaţii alternatoare, reparaţii aeroterme, reparaţii ventilatoare auto, recondiţionări alternatoare, verificări ale instalaţiei electrice, și chiar diagnoză auto ETC

Cu o experiență de nouă ani în domeniul reparațiilor auto, Total Auto Electric poate oferi audit gratuit pentru alternatoare, urmat de reparaţie rapidă, în 24 de ore. Alternatoarele pot fi recondiţionate pentru a se evita astfel costul generat de înlocuirea acestora.

Echipa de specialiști care lucrează la service-ul situat în Bucureşti, pe Bulevardul Energeticienilor Nr. 86 din Sectorul 3 realizează diagnoză computerizată și astfel stabilesc rapid natura problemei mașinii dumneavoastră.

Astfel că reparaţia alternatoarelor se poate face în cele mai bune condiţii la un service auto specializat în domeniul electric şi electronic, ale cărui intervenţii se axează în principal în zona componentelor sistemului electric al automobilelor.

Indiferent că este necesară înlocuirea unui rotor, a unui stator, a unui releu, a cărbunilor, a diodelor sau a rulmenţilor de la alternator, lucrarea va fi realizată la un raport excelent calitate – preţ.

Nu contează marca sau modelul maşinii, cu siguranţă se vor găsi soluţii pentru reparaţii alternatoare şi pentru orice alte probleme de natură electrică apărute la autovehicul.

Specialiştii Total Auto Electric repară orice tip de alternator auto pentru mașini aparținâng mărcilor: Opel, Dacia, Logan, Matiz, Audi, BMW, Renault, Ford.

În plus, specialiștii companiei de service auto repară și orice tip de alternator pentru motociclete.

Colaborează cu furnizori de renume în domeniu precum Magneto Marelli, Bosch, Iskra, Denso, Valeo, Delko Remy, Hitachi, Mitsubishi Motors, Hitachi, astfel că piesele de schimb sunt originale și de calitate superioară.

Compania Total Auto Electric își oferă serviciile pentru posesorii de mașini din Bucureşti dar și celor din judeţul ILFOV

Dacă aveţi probleme cu alternatorul auto sau cu orice altă componentă de natură electrică nu ezitați să contactaţi specialiștii în alternatoare la telefon 0766 74 821.