Breaking news

Iată cum își amenințau vrăjitoarele victimele

Magristrații Tribunalului București au decis ca vrăjitoarele Vanessa și Melissa, acuzate de șantaj, înșelăciune și amenințări, să fie judecate în stare de libertate pe motiv că nu au antecedente penale și că nu reprezintă pericol public.

Magistrații și-au motivat decizia prin faptul că vrăjitoarele nu au constrâns în niciun fel victimele să le dea banii. Însă înregistrarea unei convorbiri telefonice dintre vrăitoarea Vanessa și o victimă denotă contrariul.

Dacă victimele ajungeau în situaţii limită şi nu mai puteau plăti, vrăjitoarele treceau la amenințări.

Discuţie telefonică:

VICTIMA: A murit bunicul, am pierdut copilul, sunt suspectă de cancer la sân. Toate astea m-au terminat. V-am dat tot ceea ce aveam, azi plec la părinţi şi nu mă mai întorc niciodată.
MELISSA: Poţi să pleci, că o să regreţi toată viaţa ta dacă mâine nu îmi aduci datoria. O să te distrug.

Vrăjitoarele îşi alegeau clienţii pe sprânceană, mai ales că ştiau de problemele lor din emisiunile de televiziune.

Procurorii precizează în rechizitoriu că în schimbul vrăjilor, victimele erau obligate să dea bijuterii, maşini şi chiar case.

Același lucru l-a pățit și Oana Zăvoranu, care susţine că a pierdut 450.000 de euro și a ajuns să se împrumute și la cămătari pentru a plăti vrăjitoarele.

Lista persoanelor păcălite de vrăjitoare este lungă și include nume precum: Amalia Năstase, Corina Chiriac, INNA, Bănel Nicoliță și Adrian Mutu.