Breaking news

Iată cum arată noul sediu al Bibliotecii Naţionale – GALERIE FOTO

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a fost inaugurat ieri de Ministrul Culturii Kelemen Hunor şi de către premierul Emil Boc.

Noua clădire a Bibilotecii Naţionale a costat aproximativ 105 milioane euro plus TVA şi a fost gata după 54 de ani de planuri, amânări şi lucrări.

Noul sediu are 14 săli mari de lectură, şase săli de conferinţă, librării, săli de proiecţii, expoziţii, dar şi de audiţii, unde vizitatorii vor putea asculta la căşti muzică.

Biblioteca va găzdui 12 milioane de volume, până în prezent doar un milion de cărţi au fost aduse în noua clădire.

Cei care nu vor să îşi bată capul volumele de căpătâi ale umanităţii se pot duce la sala de lecturi uşoare, unde pot citi ziare şi reviste.

Biblioteca are 300 de locuri de parcare, şi din ianuarie va găzdui şi sediu Ministerului Culturii.

Vizitatorii mai au însă de aşteptat până să îi calce pragul, întrucât inaugurarea oficială se va face abia în primăvara lui 2012.

Elena Târziman, directoarea instituţiei, speră ca lucrul acesta să se întâmple de Ziua Bibliotecarului, pe 23 aprilie.