Breaking news

Horia Tecău și Jean Julien Rojer, calificați în finala la dublu la Beijing

Horia Tecău și Jean Julien Rojer s-au calificat sâmbătă, în finala de dublu masculin de la Beijing Open, turneu de tenis ATP 500, dotat cu premii în valoare totală de 3,755,065 dolari.

horia tecau - jean julien roger - brd nastase tiriac trophy 2014Horia Tecău și Jean Julien Rojer sunt la un pas de a-și trece în palmares cel de-al șaptelea trofeul ATP din 2014, și al doilea ATP 500 din acest an.

Horia Tecău și Jean Julien Rojer și-au adjudecat primul set al semifinalei disputate cu perechea Fabio Fognini/Leonardo Mayer, după 28 de minute de joc, cu scorul de 6-4, grație break-ului reușit la scorul de 5-4.

În setul doi, Tecău și Rojer au reușit să facă break la scorul de 1-0. Au condus cu 2-0, 3-0 și 3-1, scor la care și-au pierdut serviciu și cuplul Fabio Fognini/Leonardo Mayer a reușit egalarea scorului la 3-3.

Însă, perechea româno-olandeză a reușit să facă re-break la scorul de 4-3, a făcut 5-3 și Tecău a servit pentru calificarea în finală. Din păcate, românul a făcut dublă greșeală la scorul de 30-30 pe propriul serviciu și adversarii au reușit să facă re-break.

Din fericire, Tecău și Rojer au reușit să închidă setul și meciul pe serviciul adversarilor. Astfel că după o oră și 15 minute de joc, s-au calificat în finala turneului ATP 500 de la Beijing.

Victoria de azi vine la o săptămână de când Tecău și Rojer au câștigat turneul de la Shenzhen.

Este cea de-a opta finală ATP pe care Horia Tecău o joacă în 2014 alături de olandezul Jean Julien Rojer.

În 2014, Horia Tecău au câștigat cinci turnee ATP 250, la București, s-Hertogenbosch, Zagreb, Casablanca și Shenzhen. Dar și un ATP 500, la Washington în luna august.

Mâine, vor juca cu trofeul pe masă, împotriva perechii care va câștiga semifinala disputată de Julien Benneteau/Vasek Pospisil și Johan Brunstroem/Nicholas Monroe.

Calificarea în ultimul act al turneului de dublu de la Beijing le asigură lui Tecău și Rojer un cec în valoare de 80,510 dolari și 300 de puncte ATP. Dacă își vor adjudeca trofeul, cei doi vor încasa 178,450 și 500 puncte ATP.