Breaking news

Horia Tecău, în turul doi la dublu la Wimbledon

Horia Tecău s-a calificat miercuri, alături de olandezul Jean-Julien Rojer, în turul doi al probei de dublu masculin de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.

horia tecau - tenisHoria Tecău și Jean-Julien Rojer, capi de serie numărul 11 ai turneului de dublu, s-au impus miercuri, în trei seturi, în fața perechii formate din Henri Kontinen și Jarkko Nieminen.

Perechea româno-olandeză s-a impus cu scorul de 7-6(7-5), 6-4, 7-6(7-4), după două ore și cinci minute de joc cu finlandezii.

În turul doi, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer vor juca cu perechea formată din Jurgen Melzer și Feliciano Lopez. Accederea în turul doi la dublu masculin le asigură lui Tecău și Roger un cec în valoare de 13.000 de lire și 90 de puncte ATP. Tecău joacă în premieră cu olandezul Roger pe iarba olandeză, unde se află pentru a șasea oară. În 2010, 2011 și 2012, românul, alături de suedezul Robert Lindstedt au jucat finala de dublu și de fiecare dată au pierdut.

Din păcate, perechea formată din Florin Mergea și Marin Draganja, a fost eliminată în primul tur, de cuplul iberic Marcel Granollers și Marc Lopez, aceeași care i-au învins și în semifinale la Roland Grros.

Mergea și Draganja vor încasa un cec în valoare de 8500 de lire pentru accederea în primul tur la dublu masculin la Wimbledon.