Breaking news

HCM Constanța s-a calificat în grupele Cupei EHF

HCM Constanța s-a calificat sâmbătă, în grupele Cupei EHF, după ce a învins în deplasare formația norvegiană Elverum Handball Herrer cu scorul de 30-29, în returul turului al treilea al competiției.

hcm constanta handbalCampioana României la handbal masculin va juca în Grupele Cupei EHF, după dubla victorie din turul trei cu norvegienii de la Elverum Handball Herrer. După o primă repriză echilibrată finalizată scor 15-15, constănțenii au câștigat la limită repriza a doua și merg în grupe.

În urmă cu o săptămână, HCM se impusese în prima manșă, la Constanța, cu scorul de 27-21.

Javier Humet Gaminde a fost cel mai bun om al echipei constănțene, cu 10 goluri. Laurențiu Toma  a marcat 7, Ramon Șomlea 4 goluri, Albert Cristescu 3 goluri, George Buricea și Marius Stavrositu câte 2 goluri, iar Răzvan Enescu și Mladen Rakcevic  câte un gol fiecare.

În 2013, campioana României a evoluat, în premieră, la Turneul Final Four al aceleiaşi competiţii.

Din păcate, Știința Bacău și Potaissa Turda au ratat calificarea în Grupele Cupei EHF la handbal masculin.

Ştiinţa Bacău a ratat calificarea în grupele Cupei EHF, după ce a fost învinsă de danezii de la Team Tvis Holstebro, şi în manşa retur din turul trei al competiţiei, scor 28-29 (12-15). În tur, Ştiinţa Bacău a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 32-27 (16-14).

Potaissa Turda a ratat şi ea calificarea în grupele Cupei EHF, deşi a învins, sâmbătă, pe RK Nexe în manşa retur din turul trei al competiţiei, scor 26-23 (14-11). Numai că înfrângerea de săptămâna trecută, din manșa tur, cu scorul de 35-20, a fost hotărâtoare pentru calificarea croaților.

>