Breaking news

Halep, eşec usturător în primul meci disputat la Roma

Simona Halep nu îşi revine după eşecul din finala de la Madrid. Românca a încasat joi, o nouă înfrângere usturătoare la turneul de la Roma, în turul doi. 

După ce a câştigat relativ lejer primul set cu 6-2, Simona Halep a jucat inconstat în setul doi pe care l-a cedat la 5-7. În setul trei, românca a cedat cu 3-6 şi pleacă acasă după primul meci jucat la Roma.

În setul trei, Halep a avut o contractură musculară şi a solicitat şi intervenţia fizioterapeutului, apoi a discutat cu antrenorul său, Daniel Dobre ce să facă.

„Mă doare piciorul”, i-a spus lui Dobre, apoi l-a întrebat dacă ar trebui să continue meciul.

„Obiectivul nostru e Roland Garros, depinde cum te simţi. Dacă vrei să termini meciul, poţi să dai măciuci, dacă chiar vrei să încerci. Dar după aceea mai ai un meci, chiar dacă îl câştigi. Dacă e foarte contractat (muşchiul – n.r.) şi rişti să te accidentezi, mai bine nu mai juca. Asta e părerea mea. Depinde cum te simţi, cât de rău e. Dacă vrei să joci, poţi să joci exact aşa în continuare. Singura chestie, pe serviciul ei dă prima minge înaltă şi după aia dă măciucă. În rest, a fost foarte bine cu variaţia. Vezi cum te simţi, nu e nicio problemă. Ai jucat, ai încercat, e totul ok”, i-a transmis antrenorul.

Simona Halep pierde astfel 585 de puncte WTA întrucât anul trecut a jucat finala la Roma.