Validat luni de Parlamentul României, Guvernul Ponta IV a depus jurământul de învestitură abia azi, la trei zile, din cauza ”inadvertențelor” programului Președintelui Băsescu.
Miercuri dimineață, Traian Băsescu a ”uns” ultimul Guvern al României, în calitatea sa de președinte. După ce i-a ținut pe tușă trei zile, pentru că avea programul ”încărcat”, Băsescu nu s-a putut abține nici la ultima ceremonie din mandatul său de învestitură gurernamentală și a atacat doi miniștrii, pe Liviu Pop și Sorin Câmpeanu.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noilor miniştri din Guvernul Ponta IV s-a desfășurat într-o atmosferă sobră. Băsescu a ţinut un scurt discurs la începutul evenimentului iar la final a părăsit sala fără a mai da mâna cu miniștrii.
Băsescu declarând că primeşte jurământul lui Pop şi Câmpeanu, deşi au contribuit la un fals în interes public.
„Înainte de a începe ceremonia de depunere a jurământului, aş vrea să vă citesc un paragraf dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, exact pentru a elimina orice dubiu cu privire la evenimentul de astăzi. Vă citez din Decizia Curţii Constituţionale Numărul 98 din 7 februarie 2008, care la un moment dat precizează: «Din textul Constituţiei rezultă că, în cazurile prevăzute la aliniatul 1 şi 3 din Articolul 85, numirea de către preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire pe această bază a miniştrilor de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul, este un act obligatoriu, pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei». Acesta este şi motivul pentru care voi primi astăzi şi jurământul domnului Pop şi al domnului ministru al Educaţiei, care au contribuit prin distrugerea de instituţii ale educaţiei la un fals în interes public. Vă mulţumesc”, a spus Băsescu la începutul ceremoniei.
Au depus jurământul, pe rând, Liviu Dragnea – ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Darius Vâlcov – ministrul Finanţelor Publice, Daniel Constantin – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Graţiela Gavrilescu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Tudose – ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Andrei Gerea – ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Sorin Grindeanu – ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Mihai Cîmpeanu – ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ioan Vulpescu – ministrul Culturii, Angel Tîlvăr – ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de pestehotare şi Liviu-Marian Pop – ministrul delegat pentru Dialog Social.
La ceremonie au participat cei 11 miniştri care urmau să depună jurământul de învestitură în funcţie. Din partea Parlamentului au fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.
Noul Guvern condus de Victor Ponta a primit, luni seară, votul Parlamentului cu 377 voturi „pentru” şi 134 „împotrivă”.