Breaking news

Guvernul Ponta a înființat pe furiș trei ministere pe care le-a numit departamente

Pe furiș, și ocolind Parlamentul și Președenția, Ponta a înființat trei ministere pe care le-a numit generic, departamente. Beneficiarii scamatoriei lui Ponta sunt miniștrii delegați: Constantin Niță, Maria Grapini și Ana Varga.

victor pontaDupă şapte luni de stat pe uscat ca și miniștrii delegați pe lângă alții, Constantin Niţă, Mariei Grapini, Anei Varga au primit în dar de la Ponta câte un minister în toată regula: cu sedii separate, personalitate juridică, Corp de Control, direcţii independente şi chiar câte un compartiment de informaţii clasificate.

Astfel că în realitate, în loc de 16 ministere, Guvernul Ponta are acum practic, în acest moment 19 portofolii pline.

Miniştrii delegaţi vor avea primul şi ultimul cuvânt în numirea şefilor autorităţilor din subordine, în deciziile privind achiziţiile, în marile contracte. Fiecare va avea în subordine câte doi secretari de stat şi un secretar general, iar Niţă primeşte în plus un subsecretar de stat, ca secund.

Modificarea a fost operată prin trei Hotărâri de Guvern, oficializate pe 10 şi pe 24 iulie, ocolind astfel pixul preşedintelui Traian Băsescu. O schimbare efectivă a structurii Guvernului, prin înfiinţarea a trei noi ministere cu această titulatură, ar fi trebuit aprobată de Parlament şi ar fi adus Guvernul din nou la mâna lui Băsescu pentru a semna decretul.

Niţă, Grapini şi Varga au ştampile şi drept exclusiv de semnătură şi funcţionează ca miniştri “plini”, împărţind încă doar bugetul cu titularii de la Economie şi de la Mediu şi doar pentru scurt timp.

Fiecare ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau secretar general are dreptul la un autoturism cu 400 de litri de combustibil pe lună.

În noua formulă guvernamentală, organigramele fie se lărgesc – în cazul Economiei, fie rămân egale numeric – în situaţia Mediului, însă un lucru este cert: nu li se va aplica reducerea de 4%.

>