Breaking news

Germania și Portugalia s-au calificat în sferturile de finală ale Euro 2012

Cu maxim de puncte, Germania s-a calificat duminică seară în sferturile de finală ale Euro 2012. Portugalia a învins Olanda și merge și ea în sferturi.

Duminică seară, Germania a înregistrat a treia victorie consecutivă la Euro 2012, după ce a învins cu 2-1 Danemarca.

În minutul 18 al partidei, Podolski a deschis scorul pe stadionul din Lvov, marcând golul cu numărul 100 în naționala Germaniei.

Șase minute mai târziu, Danemarca reușește egalarea prin Krohn Dehli.

Însă în minutul 80, Bender marchează pentru 2-1 și califică Germania în sferturi cu maxim de puncte. Danemarca pleacă acasă iar nemți se pregătesc de sferturi, pornind ca principali favoriți.

Clasament final Grupa B:

1. Germania – 9 puncte

2. Portugalia – 6 puncte

3. Danemarca – 3 puncte

4. Olanda – 0 puncte