Breaking news

George Piștereanu, mesaj de încurajare pentru o concurentă Ferma: ”Menține același ritm, respiră și nu te opri”

loading...

Momentul pe care l-am așteptat cu toții este aici! Astăzi, de la 21:30, pe PRO TV, cei 16 concurenți din Ferma se vor cunoaște și vor descoperi primele aventuri din competiție. Deși începutul le va aduce zâmbetul pe buze, cea de-a doua parte a zilei le va aminti că duritatea probelor depășește așteptările lor inițiale.

Într-un cadru special pregătit pentru ei, concurenții vor avea ocazia să afle mai multe unii despre ceilalți, dar și să descopere care sunt așteptările colegilor de la competiție. Fiecare va arăta celor din jur că a venit cu un gând clar, câștigul: ”Vin în Fermă ca să câștig, să fiu ultimul”, va mărturisi Andrei Stoica.

Unii dintre ei vor admite, cu sinceritate, că această provocare a fost una mult așteptată: ”Experiența în sine este una de care, clar, am nevoie”, va spune Elena Chiriac. Iar alții vor vedea în Ferma, un nou punct de pornire: ”Mi s-a spus mereu: George, nu poți”, după cum va admite George Burcea.

Distracția lor va fi oprită brusc, iar ceea ce va urma îi va surprinde în totalitate: un drum lung și greul în camioane, o fugă prin câmp cu bagajele după ei și un prim duel în arenă! Pentru cei care-și vor găsi greu motivația, George Piștereanu le va oferi un sfat care ar putea fi motto-ul pentru ceea ce va urma: ”Menține același ritm, respiră, dă aerul afară și nu te opri”.

Primul duel din arenă va fi unul plin de surprize: cine își va inspira colegii, cine va lupta cu îndârjire, cine va fi veriga slabă și cine va impresiona prin putere, aflăm astăzi, în prima ediție a acestui sezon.

Seara se va încheia cu intrarea orășenilor și a sătenilor în fermă, în locul în care vor trăi în următoarele luni și în care vor trece prin cele mai neașteptate provocări din viață. Care vor fi primele impresii și ce surprize le-a pregătit Mihaela Rădulescu, gazda emisiunii, descoperim de la 21:30.

loading...