Breaking news

Gazele se scumpesc de la 1 iulie, cu 2,5% pentru populație

loading...

1 iulie 2014 aduce un val de scumpiri în România. Gazele pentru populație cresc cu 2,5%, cele pentru firme cu 1,5%, iar amenzile rutiere se măresc ca urmare a majorării salariului minim pe economie.

pretul gazelor romanestiPreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,  Niculae Havrileț a anunțat că de azi, prețul gazelor pentru populație va crește cu 2,5%, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%. Pe timp de iarnă, asta va însemna cel puţin 10 lei în plus la fiecare factură. Şi e doar începutul, pentru că producătorii vor trece costul gazului în produsul de pe raft.

Prudențial, am decis să creștem ponderea gazelor de import în luna iulie, având în vedere conflictul dintre Rusia și Ucraina, astfel că vom ajunge la un import de 10% din consum, în special pentru a depozita aceste gaze și a întări siguranța în aprovizionare. Acest lucru va însemna o scumpire de 1,5% pentru consumatorii industriali care plătesc prețuri reglementate și de 2,5% pentru consumatorii casnici”, a explicat Havrileț.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței gazelor stabilit în 2012, prețul pentru populație ar fi trebuit majorat cu 3%, însă scumpirea va fi mai mică în urma modificării condițiilor din piață.

Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, prețul gazelor pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2018.

Pentru consumatorii industriali, calendarul prevede liberalizarea totală la 31 decembrie 2014.

Din cauza creșterii prețului la gazele naturale, pâinea, uleiul, laptele şi produsele semipreparate din carne se vor scumpi cu circa 5%.

Punctul de amendă va ajunge de la 85 lei la 90 lei, ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie. Astfel că cea mai mică amendă va fi de 180 de lei, iar cea mare 1.800.

În schimb, de azi, factura consumatorilor casnici pentru energia electrică va scădea, în medie, cu 2,6% de la 1 iulie, iar cea pentru consumatorii industriali, cu 4%, în urma ieftinirii energiei pe bursă și a reducerii taxei de cogenerare.

O altă veste bună pe lângă cea a scăderii facturii la energie, este scăderea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană.

loading...

Cmentariile sunt închise

English English French French Italian Italian Romanian Romanian