Breaking news

Gara de Nord din Timișoara apare în reclama filmului James Bond – VIDEO

Reclama oficială a noii serii a filmului James Bond, include imagini cu Gara de Nord din Timişoara.

Câteva secvențe cu Gara de Nord din Timișoara apar într-un clip publicitar ce face parte din campania Heineken de promovare a celui mai recent film din seria “James Bond”

În spotul publicitar revoluţionar, telespectatorii au posibilitatea de a-l vedea în acţiune pe starul britanic, într-o secvenţă de scene extrem de dinamice, filmate în timpul unei călătorii cu trenul.
Deși, actorul Daniel Craig, care-l interpretează pe James Bond nu a venit la Timişoara pentru a filma aceste scene, cu ajutorul tehnologiei moderne imaginile au fost suprapuse.
Reclama a fost realizată în studiourile Shepperton din Marea Britanie, iar imaginile cu Gara de Nord din Timişoara, surprinse de o echipă de cameramani, au fost adăugate în etapa de postproducţie.
La montaj, specialiştii britanici au inclus secvenţele înregistrate în România într-o scenă de iarnă, deși ele fuseseră filmate la 28 de grade celsius.
Pentru această reclamă, producătorul de bere a plătit 35 de milioane de euro, bani care au fost investiți în noua serie James Bond.

>