Breaking news

Gabriela Cristea şi Marcel Toader și-au bătut joc de telespectatori. S-au certat la tv și au primit 80.000 de euro

Gabriela Cristea şi Marcel Toader și-au pus poalele în cap în direct la tv, dar nu gratuit, ci contra cost. După trei luni de scandal au încasat 80.000 de euro.

cristea si toaderBălăcăreala televizată “programată” să se întindă pe o perioadă de trei luni, le-a adus lui Marcel Toader și Gabrielei Cristea, fabuloasa sumă de 80.000 de euro.

S-au certat în direct în emisiunile de can-can din România, însă nu pe gratis. Ca să aibă parte de detalii picante din viața celor doi, televiziunile s-au înghesuit să le dea sume frumoase de bani.

Și uite așa, în timp ce telespectatorii credeau că cei doi se ceartă în mod real și își aruncă vorbe grele și nu numai, doar așa de amorul artei, Cristea și Toader își umpleau buzunarele cu mii de euro.

Surse apropiate celor doi scandalagii, susțin că Marcel Toader ar fi primit circa 30.000 de euro de la televiziuni, iar Gabriela Cristea în jur de 50.000 de euro.

Suma ar fi fost negociată cu o televiziune națională, în urma acestui scandal. Gabriela Cristea a primit un contract pentru opt luni cu un salariu de 5000 euro pe lună, ca să prezinte o emisiune.

În total, 40.000 de euro, la care se mai adaugă circa 10.000 de euro pentru apariţiile siropoase de la TV.

Cu tolba plină d ebani, Gabi Cristea și Marcel Toader au divorțat joi la Starea Civilă de la Sectorul 1 al Capitalei, după trei luni de bălăcăreală în direct la tv și după cinci ani de căsnicie.

Nu este exclus ca cei doi să urmeze modelul soților prigoană și să se recăsătorească și apoi iar să divorțeze, doar, doar vor avea parte de atenția cuvenită și de bani fără număr.