Gabi Firea: Băsescu vrea să acopere relația pe bani pe care a avut-o cu rușii de la Lukoil

Senatorul PSD, Gabriela Firea și purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, îl acuză pe Băsescu că încearcă prin scanda, să acopere relația pe bani cu care a avut-o cu rușii de la Lukoil, care în 2009 i-au finanțat campania electorală.

gabi firea si basescuPSD reacționează la atacul furibund al lui Băsescu la adresa companiei petroliere Lukoil, pe care a invitat-o să plece din România dacă nu respectă legile.

Legat de declarațiile președintelui, senatorul PSD spune că: Traian Băsescu este foarte deranjat de ancheta pe care procurorii au declanșat-o la Lukoil deoarece va ieși la iveală faptul că această companie a fost un sponsor important al campaniei sale din 2009. Așa se explică ieșirea sa nervoasă de astăzi. Traian Băsescu vrea de fapt să acopere relația pe bani pe care a avut-o cu rușii de la Lukoil. De fapt, acest subiect creat în jurul Lukoil tinde să dezvăluie toate legăturile financiare ale lui Traian Băsescu și ale familiei sale cu oligarhii ruși. De la campania prezidențială finanțată de Lukoil, la banii de la Gazprom ascunși în actele notariale semante de Ioana Băsescu și până la relațiile Elenei Udrea cu ALRO, ajungem astăzi la iritarea lui Traian Băsescu, care încearcă să arunce gaz pe foc pentru a acoperi încrengătura financiară în care este implicat. Eu sper ca procurorii să fie lăsați să-și facă treaba până la capăt, iar Lukoil să respecte legea și să-și plătească taxele către statul român.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova a luat și el poziție în scandalul Băsescu- Lukoil și spune că: rușii trebuie să plătească taxele datorate și să respecte legea. Traian Băsescu acoperă prin scandal relația sa cu această companie rusească.

Mesajul transmis de Guvern este foarte clar: Lukoil trebuie să plătească statului român taxele datorate și trebuie să respecte legea. În același timp, este de datoria Executivului să fie preocupat de stabilitatea locurilor de muncă din România și de situația angajaților de la rafinăria din județul Prahova. Din păcate, Traian Băsescu a transformat tot acest caz într-o temă de campanie electorală pentru a-și promova propria agendă. Președintele încearcă din răsputeri să pună bețe în roate Guvernului. În plus, tentativa domnului Băsescu de a inflama subiectul Lukoil are și scopul de a ascunde cu o perdea de injurii relația sa cu această companie rusească, un sponsor foarte important al campaniei sale din 2009. Banii rusești au ajuns la campania domnului Băsescu, iar acum președintele nu știe cum să acopere acest lucru.

Tot scandalul iscat în jurul companiei Lukoil România a fost iscat după ce luni, procurorii au efectuat percheziții la rafinăria din Ploiești și au dispus un sechestru asigurator pentru a recupera un prejudiciu de circa 240 de milioane de euro, pe care rușii l-ar fi făcut prin evaziune fiscală și spălare de bani.

>