Breaking news

Funeriu acuză Antena 3 că a falsificat documentul privind BAC-ul acestuia

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, acuză Antena 3 că a falsificat documentul prin care se demonstra că ar fi promovat bacalaureatul de la Strasbourg din a doua încercare.

funeriuFuneriu a spus  sâmbătă,  în cadrul unei conferinţe de presă, că va acţiona în instanţă postul Antena 3, pentru că a publicat un document fals.

Mi-am luat bacalaureatul din prima sesiune. Ceea ce Antena 3 a făcut ieri seară şi astăzi toată ziua este un fapt deosebit de grav care este orchestrat de una dintre televiziunile unui patron care încearcă de 20 de ani să blocheze modernizarea României. Antena3 a făcut ieri un fals în acte, comis cu bună ştiinţă şi intenţie. A prezentat public ceva ce reprezintă o calmonie fără precedent. Antena 3 falsifică realitatea, falsifică date reale. Voi acţiona în instanţă pentru fals şi uz de fals„, a spus Funeriu.

Ministrul a spus că lista prezentată de Antena 3 este trucată, întrucât conţine numele celor promovaţi la BAC în acest an în Franţa, iar numele lui este strecurat în acea listă.

Este o listă de elevi, care, spunea Antena 3, în 1989, anul în care mi-am luat eu Bacalaureatul, daăduseră examenul. În dreptul numelui meu scrie „passe seconde groupe”, ceea ce însemnă că nu ai trecut examenul din prima, ci din a doua sesiune. Ceea ce e un fals abject. De fapt, oricine verifică pe Internet rezultatele bacalaureatului din Franţa, din 2011, vor vedea aceeaşi listă ca cea prezentată de Antena 3, cu aceleaşi nume şi prenume, doar că numele meu e inserat între numele acestor elevi„, a  mai spus Funeriu.