Breaking news

Fundaţia Olimpică Română înființează o nouă echipă de patinaj pentru juniori

Fundația Olimpică Română (FOR) a organizat miercuri, la Patinoarul Allianz- Tiriac Arena o selecție în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, cu scopul formării unei noi echipa de patinaj pe gheață, care va purta numele fundației.

Cei 20 de copii selecționați se vor antrena la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, prin parteneriatul astfel lansat de Fundația Olimpică Română cu Fundația Țiriac.

FOR va sprijini sportivii, asigurându-le în mod gratuit logistica necesară antrenamentelor pe gheață, întimp ce Fundația Țiriac își va aduce aportul prin implicarea antrenorilor săi în etapele de inițiere și educație sportivă.

Alte cinci echipe de juniori fac deja performanță în hochei la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena prin aportul companiilor Allianz-Țiriac, Skoda, Dedeman și al Simonei Halep.

Selecția a fost derulată prin echipa de antrenori ai patinoarului: Dănuț Gigi Popovici, George Justinian, Kevin Dominey și Cristian Baicea, alături de Eduard Pană, Directorul Sportiv al Patinoarului Allianz-Țiriac Arena.

”Am convingerea că micuții selectați se vor adapta rapid programului de antrenamente și că vor avea rezultate bune. I-am văzut astăzi pe gheață, deși timizi la prima vedere, fiecare dintre ei a dat dovadă de curaj și dorință de a patina. Practicarea patinajului pe gheata și a sportului în general de la vârste fragede îi ajută pe copii să adopte un stil de viață sănătos și activ începând cu primii ani de viață, motiv pentru care este necesar să avem cât mai multe astfel de programe și inițiative”, a declarat Eduard Pana, Directorul Sportiv al Patinoarului Allianz-Țiriac Arena.

Copiii din echipa de patinaj a Fundației Olimpice Române își vor începe antrenamentele din data de 21 aprilie 2022, acestea având loc de pana la cinci ori pe săptămână.

>