Breaking news

Frigul le-a creat probleme actorilor din Mangalița, la filmările pentru cel de-al doilea sezon

loading...

Filmările pentru cel de-al doilea sezon Mangalița, serialul de comedie care revine, din 22 februarie, la Antena 1, au fost așteptate cu nerăbdare de actori.

Desfășurate spre finele anului trecut, în localitatea Bolintin Vale, filmările pentru noul sezon s-au întins pe parcursul mai multor săptămâni. În tot acest timp, frigul și trezitul foarte de dimineață le-au creat mici probleme atât actorilor pe care telespectatorii i-au văzut în primul sezon, cât și celor pe care îi vor descoperi în noile episoade.

Cel mai greu a fost când am filmat în cimitir, în ger, noaptea. Abia puteam să vorbesc”, spune Nicu Banea, interpretul lui Gabi, nepotul primarului Stelian Manole. „Ne-a fost greu tuturor să ne trezim cu noaptea-n cap și să plecăm spre Bolintin Vale la filmări. Mașina ne lua pe la 4:45 5:00 dimineața. Dar nu ne putem plânge, asta ne-am ales!”, mărturisește Angel Popescu, interpretul lui Marcel, soțul directoarei economice Doina Rogojinaru.

Cel mai greu a fost să ne luptăm cu frigul și cu faptul că eram îmbrăcați gros pe sub costume, chestie care ne făcea să ne mișcăm ca Robocop”, își amintește Ilona Brezoianu, care joacă în rolul secretarei Flori. De asemenea, temperaturile foarte scăzute de afară i-au dat de furcă la filmări și lui Alex Bogdan, interpretul polițistului Sică. „Frigul a fost <<personajul principal>> al sezonului doi”, spune acesta.

Pentru Andreea Bibiri, interpreta doctoriței Emilia, cele mai neplăcute au fost întreruperile filmărilor din pricina zgomotului. “Sunetul nu se poate trage dacă nu este liniște. Poluarea sonoră, despre care nu prea se vorbește, are un nivel extrem de ridicat în această țară”, spune aceasta.

Ultimele zile de filmare au fost foarte grele pentru că era foarte frig. Într-o secvență eram cocoțat cu colegul Sergiu Costache într-un copac, ploua, eram uzi până la piele și noi trebuia să cântăm, să fim veseli. A fost cam cea mai grea, dar și cea mai frumoasă secvență”, își amintește Ștefan Pavel, care îl joacă pe consilierul Bozovici. De aceeași părere este și partenerul său din acea scenă, Sergiu Costache, interpretul lui Bebe de la Mangalița. “Cea mai grea a fost ultima mea zi de filmare. Era frig, ploua torențial și trebuia să filmăm o scenă în care eram urcat într-un copac și cântam o melodie despre cât de mult iubesc orașul Mangalița. Eram ud până la piele, iar maxilarul îmi era încleștat din cauza frigului. Nu știu cum am reușit să cânt în asemenea condiții vitrege”, adaugă el.

Aceleași probleme au întâmpinat și actrițele Paula Chirilă și Cătălina Mihai care, în cel de-al doilea sezon, vor putea fi văzute în rolurile Dana și Svetlana. “La filmări a fost obositor, de cele mai multe ori, dar, în același timp, faptul că filmarea era în afara Bucureștiului, a fost așa, ca un fel de fugă de haosul orașului. Cu frigul însă m-am obișnuit cel mai greu. Fiindcă Svetlana e un tip de fată care adoptă un anumit stil vestimentar, să filmez la primele ore ale dimineții îmbrăcată atât de sumar, a fost ceva cu care nu m-am obișnuit nici până la final”, spune Cătălina Mihai.

Nu sunt o persoană matinală și, pentru mine, trezitul ăsta foarte de dimineață, la 4:30 – 5:00, este foarte dificil, având în vedere că mă culc foarte târziu. Și asta pentru că noaptea găsesc timp și pentru mine, mă relaxez, mă gândesc la ce am de făcut, mai citesc, mai văd un film. Așadar, culcatul ăsta târziu și sculatul foarte devreme mi-au dat foarte multe bătăi de cap”,  mărturisește Paula Chirilă.

Care sunt primele aventuri ale personajelor din Mangalița, în cel de-al doilea sezon al serialului de comedie, telespectatorii vor vedea sâmbătă, 22 februarie, de la ora 22:30, numai la Antena 1.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian